abualola

Gaza este o inchisoare în aer liber, iar mii de oameni sunt inchisi în tabere care sa aduca aminte de lagarele naziste

Gaza este poate cea mai mare inchisoare din lume, numai ca este în aer liber. Granitele sunt inchise, abia dacă pot strainii sa iasa, dupa mai multe incercari. S-au creat asa numitele tabere, unde se presupune ca populatia civila se afla în siguranta. Postul de televiziune Al Jazeera a avut acces în aceste scoli şi imaginile sunt terifiante. Sute de oameni traiesc în cladiri mizere. Nu exista apa în cladire, la toalete sau în alta parte . Se bea apa murdara, de la niste robinete stricate din curte. În incaperi exista poate 2 scaune, sau nimic. Copiii de acolo plang şi se intreaba cu ce au gresit de trebuie sa bea apa aceea maronie? Bebelusii plang şi refuza sa manance din biberoane murdare. Oamenii vor inapoi în casele lor, prefera sa stea sub atacul israelienilor, decat sa suporte acele conditii. Trei din acele scoli care adaposteau refugiati au fost aruncate în aer în numai 24 de ore. Cu ce sunt diferite acestea de lagarele naziste? O singura diferenta exista! Pentru lagarele naziste intreaga lume şi-a manifestat indignarea, pentru acestea exista doar comunicate de presa de tipul „Vom investiga” „Rugam Israelul sa fie mai atent cu civilii”, sau „Asa a vrut Hamas sa se intample”, „Gaza a ales acest lucru cand a votat pentru Hamas”. Cât de cinici putem fi? Cât de nepasatori?

 "Nu exista criza umanitara in Gaza " – afirmatia apartine ministrului de externe a Israelului Tzipi Livni , o femeie care rade si zambeste cand este intrebata de scoala ONU aruncata in aer de israelieni, dupa ce cu o zi inainte fortasera palestinienii sa se adaposteasca in ea, un "incident" in care si-au pierdut viata 42 de persoane.

Israelul a declarat ca nu exista criza umanitara în Gaza şi prin urmare nu va deschide granita pentru ca ajutor umanitar din partea ONU sau a altor organizatii sa patrunda în Gaza. Una dintre declaratiile lor suna în felul urmator: „Gaza nu trece printr-o criza umanitara. Un grup din Gaza au trecut în Egipt şi au vazut ca nici cei de acolo nu o duc mai bine.” Aceasta este doar o declaratie puerila. Cum adica nu o duc mai bine? În ce alta tara exista în fiecare zi sute de morti şi de ranitit, pe care nu îi mai poate ridica nimeni de pe strada? În ce tara iesi din casa şi la tot pasul vezi trupuri sfârtecate, membre ale corpului desprinse, animale care se înfrupta din trupurile oamenilor? Granitele Gazei sunt blocate de mult timp şi în Gaza intra doar ce permite Israelul. În mod normal în Gaza, atunci când nu exista stare de razboi, oamenii o duc greu. Acum nu mai exista multe scoli, casele oamenilor sunt daramate, sera de plante a fost aruncata în aer. Cum poti sa afirmi ca nu exista o criza umanitara, cand sunt 4000 de raniti, care sunt tratati pe podelele spitalului, în curtea spitalului, caci paturile au fost ocupate din prima zi de conflict? Spitalele au ramas fara provizii de medicamente, oamenii au ajuns sa fie tratati rudimentar, ca în timpul primului razboi mondial. Gaza nu are gaze şi curent electric, în Gaza acum este iarna şi chiar dacă nu ninge, temperaturile sunt scazute, nici geamuri nu mai au la case, surse de incalzire nu au, nici sa incalzeasca mancarea nu au cu ce. Ce trebuie sa se mai intample ca sa recunoasca faptul ca exista o criza umanitara. În Zaytun, 3 copii şi-au pazit mama moarta timp de cateva zile pentru ca animalele sa nu o manance. Copii, care au petrecut zile în sir aparand trupul mamei lor, plangand langa ea. I-au gasit oamenii fara glas de la plans şi de la soc, scoteau numai niste sunte care semanau cu cele scoase de pisici! Cum poate Occidentul sa accepte asa ceva? Cum pot oamenii sa fie nepasatori la asa ceva?

Musulmanii cred ca actuala viata este decat un “trial” pentru pregatirea pentru noul stadiul al existentei.Cand un musulman moare ,el/ea este spalat si invelit intr-un vesmant curat,alb (de obicei de un membru al familiei) si ingropat dupa o rugaciune anumita de preferinta in aceiasi zi.Musulmanii considera aceasta ca acest lucru este un serviciu final pe care il pot face pentru rude/prieteni si este o ocazie pentru a-si aminti ca propria lor existenta pe pamant este scurta.

Conceptul de viata dupa moarte nu intra in jurisdictia stiintei caci ea este preocupata numai de clasificarea si analiza datelor fixe si exacte.

Toti profetii lui Allah au chemat oamenii spre credinta in Allah si spre credinta in viata de dupa moarte.Au pus atata de mult accent pe aceasta parte a credintei incat un simplu dubiu ar insemna negarea existentei lui Allah si au dat de inteles ca toate celalalte credinte ar fii in zadar.

Mai ales faptul ca toti profetii lui Allah au fost preocupati de aceasta intrebare fizica a vietii de dupa moarte atata de increzatori si de uniform-discrepanta dintre generatii in anumite cazuri fiind de mii de ani-aduce o dovada ca sursa cunoasterii lor asupra acestui aspect adus la lumina de ei este aceeiasi-Revelatie Divina.

De asemenea mai stim ca acestor Profeti ai lui Allah,oamenii li s-au impotrivit mai ales asupra acestei teme a vietii de dupa moarte caci oamenii o credeau imposibila.Dar in ciuda impotrivirilor ,profetii au reusit sa aduca pe calea cea dreapta atatia oameni.

O intrebare inevitabila: Ce i-a facut pe acesti oameni sa aleaga aceasta cale si sa refuze sa continue sa mearga pe drumul cu credinte traditii ,obiceiuri ale stramosilor lor ,fara sa se gandeasca la riscul de a fii in totalitate instrainati de comunitatea lor?

Raspunsul este simplu:Si-au folosit puterea mintii si a inimii si au realizat care este adevarul.

Au descoperit adevarul prin constiinta perceptuala? Nu ar putea sa faca asta,caci experienta perceptuala a vietii de dupa moarte este imposibila.Allah ne-a daruit in afara de constiinta perceptuala o contiinta rationala,estetica si morala.Este constiinta cea care indruma omul in privinta realitatilor ce nu pot fii verificate prin date senzoriale.De asta profetii lui Allah in timp ce chemau oamenii spre adevar apelau la aceste constiinte.

De exemplu cand idolateristii din Makkah au negat posibilitatea existentei vietii de dupa moarte in Coran ni s-au relevat urmaroarele:

“El ne da Noua o pilda, uitand de crearea sa si zice: “Cine le mai da viata oaselor dupa ce ele sunt putrezite?”

Spune: “Le va da lor viata Acela care le-a creat pe ele prima oara, caci El este bine stiutor al intregii firi!

Acela care a facut pentru voi din pomul verde foc si iata ca voi de la el aprindeti!”

Oare Acela care a creat cerurile si pamantul nu are putinta sa creeze asemenea lor? Ba da! Si El este Creatorul Atoatestiutor!”(36:78-81)

Coranul de asemenea ne mai spune clar ca necrendiciosii nu au nici un argument solid care sa dovedeasca nexistenta vietii de dupa moarte:

“Ei zic: “Nu este decat viata noastra pamanteasca! Noi murim si traim si nu ne face pe noi sa pierim decat numai timpul!” Insa ei nu au stiinta despre aceasta, ci ei doar isi inchipuie.

Iar cand li se recita lor versetele Noastre cele limpezi, atunci nu au ei alt temei decat sa spuna: “faceti-i sa revina pe parintii nostri, de graiti voi adevar!”

Spune: “Allah va da viata, apoi va da moarte, apoi va va aduna pe voi in Ziua Invierii! Nu este indoiala intru aceasta, insa cei mai multi oameni nu stiu.”(45:24-26)

Cu siguranta Allah va invia toti mortii.Dar Allah are planul Sau.Va veni o zi cand intregul univers va fii distrus si cei morti vor fii inviati si vor sta in fata lui Allah.Acea zi va fii inceputul unei vietii care nu va avea nici un final si in acea zi fiecare persoana va fii rasplatita de Allah in functie de faptele lui bune sau rele.

Explicatia pe care Coranul o ofera despre viata de dupa moarte este ceea ce constiinta morala a omului cere.De fapt,daca nu ar fii nici o viata dupa moarte,credinta in Allah devine fara sens ,pentru ca ar fii vorba de un Dumnezeu nedrept si indiferent care candva a format omenirea si acum sa nu mai fie preocupata de soarta ei.

Cu siguranta Allah e drept.El va pedepsi tiranii-ale caror crime sunt nenumarabile,au torturat si ucis sute sau mii de oameni nevinovati ,au creat coruptie in societate ,etc.Coranul ne prezinta ca Ziua Judecatii trebuie sa vina si ca Allah va decide soarta fiecaruia in functie de faptele sale:

“Aceia care nu cred zic: “Ceasul nu va veni la noi!” Spune: “Ba – pe Domnul Meu! – el va veni la voi!” Celui ce stie Necunoscutul nu-I scapa nici macar greutatea unui fir de colb, nici din ceruri, nici de pe pamant. Si nimic – nici mai mic decat aceasta, nici mai mare – nu exista fara sa nu fie [inscris] intr-o Carte deslusita.

Pentru ca El sa-i rasplateasca pe aceia care cred si savarsesc fapte bune, caci pentru ei este iertare si inzestrare generoasa;

Aceia, insa, care se straduiesc sa faca zadarnice versetele Noastre, crezand ca vor scapa de pedeapsa, aceia vor avea parte de suferinta unei pedepse dureroase.”(34:3-5)

Ziua invierii va fii atunci cand atributele lui Allah de dreptate si mila vor fii in plina desfasurare.

Allah va umple cu mila Lui pe cei ce au suferit de dragul Lui in aceasta viata pamanteasca si care aucrezut in viata de apoi.Dar cei ce au folosit la maxim binecuvatarea lui Allah neaducand nimic pentru viata urmatoare vor fii in cea mai rea postura.

Facand o comparatie intre ele Coranul ne spune:

“Oare acela caruia i-am facut Noi frumoasa fagaduinta, pe care el o primeste, este la fel ca acela caruia Noi i-am daruit bucuriile vietii lumesti si care in Ziua Invierii se va afla printre cei adusi [pentru pedeapsa]?”(28:61)

Coranul de asemenea ne mai spune ca aceasta viata pamanteasca este o preparare pentru eterna viata de dupa moarte.Dar cei ce o vor nega devin sclavii a propriilor pasiuni si dorinte.Asemenea persoane isi vor da seama de ratacirea lor numai la momentul mortii lor si isi doresc sa mai aiba o sansa in aceasta lume dar va fii in zadar.

“Abia cand vine moartea la unul dintre ei, zice el: “Doamne adu-ma pe mine inapoi,

Pentru ca eu sa fac bine, in cele pe care le-am lasat!” “Nicidecum!” Acesta este un cuvant pe care el il va rosti. Iar in urma lor este o despartire, pana in Ziua cand vor fi sculati [din morti].

Iar cand se va sufla in trambita, nu vor mai fi inrudiri intre ei in Ziua aceea, nici nu se vor intreba intreolalta.

Aceia ale caror balante vor atarna mai greu, aceia vor fi cei fericiti,

Iar aceia ale caror balante vor atarna mai usor, aceia sunt cei care si-au pierdut sufletele lor si ei in Gheena vor avea salas vesnic.

Focul va arde fetele lor si buzele lor vor fi schimonosite.”(23:99-104)

Credinta in viata de dupa moarte nu numai garanteaza succes in viata de apoi dar face ca aceastalume sa fie plina de pace si de fericire facand fiecare individual responsabil si respectuos in activitatile lor.

Ganditi-va la persoanele din Arabia inainte de sosirea profetului Mohamed(saW).Jocurile de noroc,vinul,cametele,crimele erau principalele rataciri ale oamenilor care nu credeau in viata de apoi.Dar de indata ce au acceptat religia lui Allah au devenit natiunea cea mai disciplinata din lume.Au renuntat la vicii ,se ajutau intre ei la momente de nevoie,si-au rezolvat disputele.

Negarea existentei vietii de apoi are consecinte nu numai in viata de dupa moarte ci si in prezenta viata.Cand o intreaga natiune o neaga ,felurite rautati si coruptii incep sa apara in societate pana la distrugerea acesteia.

Coranul mentioneaza teribilul sfarsit a lui Aad,Thamud si a Faraonului :

“Thamud si ‘Ad au socotit Ziua Judecatii o minciuna!

In ce-i priveste, [cei din neamul] Thamud au fost nimiciti de vijelie.

Si in ce-i priveste, [cei din neamul] ‘Ad au fost nimiciti de un vant suierator, turbat,

Pe care [Allah] l-a dezlantuit impotriva lor [vreme de] sapte nopti si opt zile, una dupa alta! Si ai fi putut sa vezi neamul [de oameni] doborati, de parca ar fi fost niste trunchiuri goale de palmieri.

Oare mai vezi sa fi ramas vreo urma din el?

Au urmat Faraon si cei de dinaintea lui si cetatile nimicite, care au venit cu mare pacat.

Si astfel ei s-au razvratit impotriva Trimisului Domnului lor si El i-a lovit cu pedeapsa mare.

Cand apele s-au revarsat, v-am dus pe voi pe corabie,

Pentru ca Noi sa facem din aceasta pentru voi o pomenire si pentru ca urechea care o aude sa o tina minte.”(69:4-12)

“O, trimisilor! Mancati din cele bune si impliniti fapte bune! Eu sunt Binestiutor a ceea ce savarsiti voi.

Aceasta comunitate, a voastra, este o singura comunitate, iar Eu sunt Domnul vostru. Deci fiti cu frica de Mine!

Insa ei au rupt lucrul lor, [despartindu-se in] secte; fiecare secta bucurandu-se de ceea ce avea ea.

Deci lasa-i in ratacirea lor pana la un timp!

Oare socotesc ei ca ceea ce Noi le daruim din bunuri si copii

Sunt bunuri pe care Noi le dam in graba? Nu, ei nu pricep!

Aceia care au teama de Domnul lor

Si aceia care cred in versetele Domnului lor

Si aceia care nu-I fac asociati Domnului lor

Si aceia care dau ce dau cu inimile pline de frica [la gandul ca] se vor intoarce la Domnul lor,

Aceia se grabesc catre faptele bune si ei se intrec in ele.”(23:51-61)

Moralitatea islamică asigură viaţa socială şi personală a tuturor oamenilor şi le arată cum să trăiască cel mai uşor, cel mai mulţumitor şi mai fericiţi. Această moralitate prounceşte dreptate, toleranţă, compasiune, întrajutorare faţă de toţi oamenii indiferent de vârstă, sex sau statut economic. Musulmanii trebuie întotdeauna să caute să respecte această moralitate pe cât de mult posibil. Ei adoptă aceste caracteristici morale superioare deoarece Allah le-a poruncit acest lucru. In consecinţă, statutul social a unei persoane, vârsta, sexul şi alte asemenea caracteristici sunt neimportante pentru ei.

Allah evidenţiează importanţa comportamentului faţă de femei, în special al mamelor. Părinţii se străduiesc să ofere copiilor cea mai bună educaţie, un caracter decent, şi să îi înveţe să trateze pe toţi oameni cum se cuvine. Datorită faptului că fac atâtea sacrificii inclusiv financiare, timp îndelungat, copii sunt obligaţi în schimb să le returneze eforturile şi susţinerea morală cu respect şi supunere. Allah a vorbit despre aceasta responsabilitate în Sfântul Coran:

L-am îndemnat pe om să se poarte cu părinţii săi frumos…”(Surat al-’Ankabut: 8 )

Noi i-am poruncit omului să le arate bunătate părinţilor săi…”(Surat al-Ahqaf: 15)

” Spune: “Veniţi să vă citesc ceea ce Domnul vostru v-a oprit [cu adevărat]: Să nu-I asociaţi Lui nimic; să fiţi buni cu părinţii; să nu-I omorâţi pe copiii voştri de teama sărăciei, căci Noi vă vom da cele de trai atât vouă cât şi lor; nu vă apropiaţi de cele ruşinoase, nici cele care se văd, nici cele care sunt ascunse; nu ucideţi sufletul pe care l-a oprit Allah, decât pe drept!”

Acestea vi le-a poruncit [Allah];poate că voi veţi pricepe” (Surat al-An’am: 151

Coranul, de asemenea, ne spune că trebuie să avem un comportament frumos faţă de părinţi şi să evităm aroganţa şi mândria:

“ Adoraţi-L pe Allah şi nu-I asociaţi Lui nimic! Purtaţi-vă bine cu părinţii, cu rudele, cu orfanii, cu sărmanii, cu vecinul apropiat şi cu vecinul străin, cu tovarăşul de alături, cu călătorul de pe drum şi cu cei stăpâniţi de mâinile voastre drepte, căci Allah nu-i iubeşte pe cel trufaş şi pe cel lăudăros!”(Surat an-Nisa’: 36)

Allah a sfătuit oamenii ca întotdeauna să fie toleranţi, înţelegători, plini de compasiune şi respectuoşi cu părinţii lor. El, de asemenea, le aminteşte cât de mult suferă mamele atunci când dau naştere copiilor şi în creşterea lor. De exemplu:

“ Noi l-am povăţuit pe om [să facă bine] părinţilor săi, mama lui l-a purtat, [suportând pentru el] slăbiciune după slăbiciune, iar înţărcarea lui a fost după doi ani, [aşadar]: “Adu mulţumire Mie şi părinţilor tăi,căci la Mine este întoarcerea!”(Surah Luqman: 14)

” Noi i-am poruncit omului să le arate bunătate părinţilor săi. Mama sa l-a purtat cu dureri şi l-a născut cu dureri. Purtarea lui şi [până la] înţărcarea lui sunt treizeci de luni. Iar când ajunge în plină putere şi împlineşte patruzeci de ani, zice el: “Doamne, ajută-mă pe mine ca să-Ţi aduc mulţumire pentru binefacerea Ta, cu care Te-ai îndurat de mine şi de părinţii mei, şi să împlinesc o faptă bună care să-Ţi placă! Şi fă ca urmaşii mei să fie oameni buni [evlavioşi]! Eu mă întorc la Tine, căindu-mă, şi eu sunt dintre cei supuşi!” ” (Surat al-Ahqaf: 15)

Fiecare mamă suferă atât de multe luni pentru a da naştere copiilor.

După cum Allah a revelat acesta este un proces destul de greu pentru ea. După această perioadă, ea adoptă o perioadă de devotare şi începe să îşi hrănească şi îngrijească copilul. Allah reaminteşte oamenilor de această realitate şi ne spune că mamele sunt fiinţe foarte speciale. In plus, El sfătuieşte oamenilor să nu uite grija părinţilor faţă de ei şi să aibă un comportament foarte frumos faţă de ei aşa cum şi ei au avut în creşterea lor iar acum ajunşi la bătrâneţe acest serviciu trebuie returnat şi devin dependenţi:

“ Şi Domnul tău a orânduit să nu-L adoraţi decât pe El şi să vă purtaţi frumos cu părinţii voştri, iar dacă bătrâneţile îi ajung pe unul dintre ei sau pe amândoi lângă tine, nu le ziceţi lor „Of!” şi nu-I certa pe ei, ci spune-le lor vorbe cuviincioase.Şi din îndurare coboară pentru ei aripa smereniei şi îndurării şi spune: „Doamne, fii îndurător cu ei, căci ei m-au crescut [când am fost] mic!” “(Surat al-Isra’: 23-24)

După cum toţi ştim, bătrâneţea înseamnă pierderea puterii fizice, dinamismului, sănătăţii şi energiei. Astfel de oameni devin dependenţi de grija altor persoane, protecţie şi ajutor. Facultăţile lor mentale scad, şi ei se confruntă cu pierderea memoriei şi alte asemenea probleme. Musulmanilor, după cum Allah le cere, se comportă cu părinţii lor cu compasiune, toleranţă, înţelegere şi grijă.

In versetul citat anterior, Allah a revelat musulmanilor cum să se comporte cu părinţii lor vârstnici. După cum se observă, musulmanilor le este interzis să afişeze cea mai mică formă de nerespect faţă de părinţii lor şi Allah le porunceşte să le vorbească frumos şi să se îi trateze cu blândeţe pentru a nu avea nici un motiv de supărare. Astfel, musulmanii sunt foarte înţelegători şi atenţi cu părinţii lor. Ei fac tot posibilul pentru a asigura confortul părinţilor lor şi continuă să îi iubească şi să îi respecte. Având în vedere dificultăţile şi plângerile asociate cu vârsta înaintată, musulmanii încearcă să asigure toate nevoile părinţilor lor înainte ca ei să ceară. Oricare ar fi circumstanţele, ei sunt întotdeauna politicoşi şi darnici. Musulmanii nu asigură numai nevoile spirituale şi psihologice, ci ei le asigura şi pe cele materiale şi financiare. Allah a revelat că părinţii au dreptul la ajutorul financiar al copiilor:“

Te întreabă ce să cheltuiască. Spune-le: “Ceea ce cheltuiţi voi din bunuri trebuie să fie pentru părinţi, pentru rude, pentru orfani, sărmani şi drumeţi [nevoiaşi]. Şi orice bine pe care îl faceţi, Allah îl cunoaşte”.”(Surat al-Baqara: 215)

Comportamentul exemplar al Profetului Yusuf (pacea fie asupra sa) faţă de părinţii săi este un exemplu perfect pentru toţi oamenii. El şi-a găzduit părinţii în cea mai respectabilă manieră şi apoi şi-a exprimat mulţumirea şi devotarea faţă de ei aşezându-i pe tron. Allah a revelat comportamentul lui Yusuf (pacea fie asupra sa):

“ Şi când au intrat la Iosif, i-a primit el pe părinţii săi şi a zis:„Intraţi în Egipt – cu voia lui Allah – în siguranţă!” Şi el i-a ridicat pe părinţii săi pe tron şi au căzut [cu toţii] dinaintea lui, prosternându-se, iar el a zis: „O, tată! Acesta este tâlcul vedeniei mele de odinioară. Domnul meu a făcut-o să fie adevăr şi a fost bun cu mine, căci m-a scos din temniţă, iar pe voi v-a adus din pustietate, după ce Şeitan a iscat pizmă între mine şi fraţii mei. Domnul meu este binevoitor cu ceea ce voieşte. El este Cel Atoateştiutor [şi] Înţelept [Al-'Alim, Al-Hakim]! “(Surah Yusuf: 99-100)

Coranul a revelat că dreptcredincioşii s-au rugat pentru părinţii lor şi pentru iertarea lui Allah şi milă asupra lor. Din unele versete, se observă că Profeţii au îndeplinit rugăciuni similare. Allah a revelat că Profetul Noe (pacea fie asupra sa) s-a rugat cu părinţii săi:

“ Doamne! Iartă-mă pe mine şi pe părinţii mei şi pe cel care intră în casa mea cu credinţă, ca şi pe dreptcredincioşi şi pe dreptcredincioase,şi nu le spori nelegiuiţilor decât pierderea!”"(Surah Nuh: 28).

Intelegem din Coran ca moralitatea islamică conferă o valoare mare părinţilor. Allah ne spune clar că un asemenea trăsături de caracter sunt importante pentru toţi musulmanii când sunt tineri şi la fel şi când sunt bătrâni. Cu toate astea, în anumite cazuri, dreptcredincioşilor le este cerut să nu îşi asculte părinţii. De exemplu:

“ Dar dacă se străduiesc pentru ca tu să-Mi faci ca asociat altceva, despre care tu nu ai cunoştinţă, atunci nu te supune lor! Rămâi împreună cu ei în această lume, cu dreptate, dar urmează calea acelora care se întorc către Mine, căci apoi la Mine este întoarcerea şi Eu vă voi vesti ceea ce aţi făcut!” “(Surah Luqman: 15)

Prin acest verset, Allah sfătuieşte musulmanii să nu îşi asculte părinţii dacă ei se întorc împotriva lui Allah şi îşi încurajează copiii să facă acelaşi lucru. Dar totuşi, precum moralitatea islamică ne cere, musulmanii trebuie să îşi respecte părinţii şi trebuie să le îndeplinească dorinţele şi să aibă un comportament frumos faţă de ei.

Scopul creaţiei este un subiect dezbătut de fiecare om la un moment dat în timpul vieţii. Cu toate că, mulţi oameni renunţă să mediteze după o scurtă reflectare a acestui subiect, este important ca omenirea să cunoască răspunsul corect. Fără acest răspuns, pun accent pe dorinţele şi necesităţile fiziologice şi întregul efort uman este depus spre această sferă limitată lăsându-se deoparte nevoile psihice şi spirituale.Fără a cunoaşte scopul vieţii umane, existenţa noastră îşi pierde întreaga însemnătate şi prin urmare risipită, iar şansa răsplatei unei vieţi eterne de fericire în Viaţa de Apoi este complet distrusă.

Adesea oamenii se îndreaptă spre alţi oameni, fiinţte create precum ei pentru a obţine răspunsul la această întrebare. Cu toate astea, singurul loc unde se poate găsi răspunsul complet şi corect este Sfântul Coran , cartea divină revelată de Allah Preaînaltul. A fost necesar ca Allah să reveleze scopul creării omului prin intermediul trimişilor Lui, deoarece fiinţele umane nu sunt apte de a afla singure răspunsul. Toţi trimişii lui Allah au transmis urmaşilor lor răspunsul la întrebarea ‘‘De ce Allah a creat omul?”

Din acest punct, putem adresa o întrebare mult mai fundamentală ce are nevoie de un răspuns corect, ‘‘De ce Allah a creat?” Allah ne spune în Sfântul Coran

”Crearea cerurilor şi a pământului este mai mare decât crearea oamenilor, dar cei mai mulţi oameni nu ştiu.” (Coran 40:57)

Compoziţia fiinţelor umane sunt mai puţin complexe decât compoziţia universului în care există. Cu toate astea, foarte puţini oameni reflectă la acest lucru. Datorită supremaţiei aparente a omului faţă de restul creaţiei, călătoria omului în spaţiu şi avansarea continuă a tehnologiei şi cunoaşterii, omenirea devine în fiecare an mai arogantă şi se consideră cea mai bună creaţie. Nu contează că descoperirile uimitoare ale omenirii nu sunt legate de fiinţa umană, ci de mediul său încojurător. In acest verset, Allah aduce oamenii înapoi spre statutul lor actual în această lume. Omenirea este numai o mică parte a existenţei rezultate din actul miraculos al creaţiei divine.

Creaţia este fundamental consecinţa atributului divin de existenţă a Creatorului. Un creator care nu crează este o contradicţie a termenilor. Acest lucru nu sugerează că Allah are nevoie de creaţia Sa ci atributul de perfecţiune a Creatorului divin este manifestat în creaţie. În adevăratul sens, termenul creaţie este potrivit numai lui Allah. Cu toate că, oamenii îşi atribuie acte de creaţie, realizările lor nu reprezintă adevărata creaţie.

Cu greu omenirea foloseşte ceea ce deja există, ceea ce a fost creat de Allah Preaînaltul.

In crearea omenirii, atributul divin de iertare, milă şi bunătate sunt de asemenea manifestate.

Iubirea lui Allah este manifestată în fiinţele create, chiar dacă este credincios sau necredincios. De asemenea, se poate observa în crearea Paradisului pentru cei care aleg dreptatea în faţa răului.

De ce a creat Allah omenirea?

“Şi când Domnul tău a scos urmaşi din fiii lui Adam, din coastele lor, şi le-a cerut să mărturisească ei înşişi, [zicându-le]: “Nu sunt Eu Domnul vostru?”, au răspuns ei: “Ba da, facem mărturie!”, pentru ca voi să nu spuneţi în Ziua Învierii: Noi am fost fără grijă de aceasta!”.Sau să nu spuneţi “Părinţii noştri au fost politeişti mai înainte, iar noi suntem urmaşi după ei. Vrei Tu să ne pierzi pentru ceea ce au făcut cei mincinoşi?” (Coran 7:142-143)

Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a explicat că atunci când Allah Preaînaltul l-a creat pe Adam, acesta i-a făcut o promisiune într-un loc denumit Na’maan în a noua zi a lunii a doisprezecea. Apoi, a hotărât descendenţii lui Adam care se vor naşte până la sfârşitul lumii, generaţie după generaţie. Fiecare om este responsabil pentru credinţa în Allah, credinţă imprimată în fiecare suflet. Allah a definit scopul creării omului:

”Eu nu i-am creat pe djinni şi oameni decât pentru ca ei să Mă adore” (Coran 51:56)

Astfel, scopul esenţial pentru care omenirea a fost creată este venerarea lui Allah. Cu toate astea, Allah Preaînaltul nu are nevoie de oameni să Îl adore. Dacă niciun om nu l-ar fi venerat pe Allah, Gloria Lui nu ar fi diminuată, iar dacă întreaga omenire L-ar venera, Gloria Lui nu va creşte. Allah este perfect. Numai El există fără nicio nevoie de absolut nimic. Toate fiinţele create au nevoi. In consecinţă, omenirea are nevoie să Il venereze pe Allah

În sistemul islamic, fiecare act uman poate fi transformat într-un act de venerare. Allah ne spune în Sfântul Coran:

”Spune: “Intr-adevăr, Rugăciunea mea, actele mele de devoţiune, viaţa mea şi moartea mea îi aparţin lui Allah, Stăpânul lumilor” (Coran 6:162)

Cu toate astea, pentru ca aceste acte de devoţiune să fie acceptate de Allah, fiecare act trebuie să îndeplinească două condiţii de bază:

1. Actul trebuie să fie îndeplinit sincer de dragul lui Allah şi nu pentru lauda şi admiraţia oamenilor. Pentru a putea cu uşurinţă transforma aceste acte lumeşti în venerare, Allah a învăţat pe Profetul Muhammad (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) ce rugi scurte trebuie rostite înainte de orice act cât de simplu. Cea mai scurtă rugă ce poate fi folosită în orice circumstanţă este: Bismillah (In numele lui Allah). Dar, cu toate astea, există multe rugi ce pot fi rostite în diferite ocazii.

2. Cea de-a doua condiţie: actul trebuie îndeplinit în concordanţă cu modul profetic, denumit în limba arabă sunna. Toţi trimişii şi-au învăţat urmaşii să urmeze calea lor deoarece ei erau călăuziţi de Allah. Singura cale acceptată de venerare a lui Allah este conform căilor urmate de profeţi. Inovaţia în islam este considerată de Allah cel mai mare rău. Datorită acestor inovaţii, mesajul transmit de profeţii anteriori a fost deformat şi astfel s-au dezvoltat multe religii false de-a lungul timpului. Regula generală ce trebuie urmată pentru a evita inovaţiile constă în faptul că toate actele de venerare sunt interzise cu excepţia celor care sunt numai pentru Allah.

Intrebarea legată de scopul creării omului poate fi extinsă la lumea în care existăm şi ne putem întreba ”De ce Allah a creat oamenii în această lume?” Răspunsul îl putem găsi în Sfântul Coran:

‘‘Acela care a făcut moartea şi viaţa, ca să vă încerce pe voi, [pentru a vedea] care dintre voi este mai bun întru faptă. Şi El este Puternic [şi] Iertător [Al-'Aziz, Al-Ghafur'' (Coran 67:2)

''Noi am făcut ceea ce se află pe pământ podoabă pentru el, pentru a-i încerca [pe oameni şi a şti] care dintre ei săvârşesc cele mai bune fapte. ” (Coran 18:7)

Astfel, scopul creării oamenilor în această lume este pentru a le testa conduita. Această lume de viaţă şi moarte, bogăţie şi sărăcie, boală şi sănătate, a fost creată pentru a diferenţia sufletele bune de cele rele. Testele sunt pentru confirmare în Ziua Judecăţii că aceia care merg în iad îl merită şi cei care merg în Paradis au ajuns acolo numai prin Mila lui Allah.

Lăcomia şi avariţia sunt forme corupte ale dorinţei naturale a omului de a poseda. Credincioşii sunt informaţi prin revelaţie că bogăţia este o încredere oferită de Allah omenirii. Dacă averea este folosită conform instrucţiunilor divine, este de beneficiu celui care o posedă în ambele lumi. Dar dacă este folosită în scop egoist, devine un curs în această viaţă şi o cauză pentru pedeapsa din Viaţa de Apoi. Allah avertizează credincioşii:

”Şi să ştiţi că bunurile voastre şi copiii voştri nu sunt decât o încercare şi că la Allah se află răsplată mare. ” (Coran 8:28)

Dorinţa de a strânge avere nu poate fi satisfăcută în această viaţă. Cu cât oamenii deţin mai mult, cu atât vor mai mult. Această dorinţă negativă poate fi depăşită numai prin actele de caritate. Astfel, Allah a poruncit profeţilor Lui să adune caritate de la cei bogaţi pentru a fi distribuită celor nevoiaşi

”Ia din bunurile lor milostenie, prin care să-i curăţeşti şi să-i binecuvântezi … ” (Coran 9:103)

S-a relatat de la Abu Huraira, Allah să fie mulţumit de el, că Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: ‘‘Bogăţia nu se măsoară în proprietăţi, ci în mulţumire.”

Fiind mulţumit nu înseamnă că oamenii trebuie să accepte orice circumstanţă în care se află şi să nu încerce să devină mai buni. Inseamnă că, după străduinţa de a obţine un standard bun de trai, trebuie să se accepte ceea ce Allah a hotărât. Inima se va linişti numai după ce lucrurile au fost lăsate în voia lui Allah, şi după ce s-a depus efort pentru un anumit scop. Allah a revelat în Sfântul Coran:

”Pe cei ce cred şi ale căror inimi sunt liniştite întru pomenirea lui Allah”, căci prin pomenirea lui Allah se liniştesc inimile.” (Coran 13:28)

Testele din această viaţă pot fi sub formă de ”nenoroc” şi calamităţi care contribuie la creşterea spirituală a dreptcredincioşilor şi îi purifică de păcate. Încrederea în Allah este întruchipată în credinţa fermă că numai Allah ştie ce este mai bine pentru omenire; credinţa fermă că oamenii se pot crede că ştiu ce este bine pentru ei, în timp ce ei nu ştiu. Allah ne spune în Sfântul Coran:

”Or, se poate [întâmpla] ca voi să urâţi un lucru care este bun pentru voi şi să iubiţi un lucru care este rău pentru voi. Dar Allah ştie, în vreme ce voi nu ştiţi.” (Coran 2:216)

Icirc;ncercările prin care Allah testează oamenii sunt special concepute pentru fiecare individ şi fiecare nevoie sau circumstanţe. Allah încearcă pefiecare om în funcţie de abilităţile lor pentru a obţine ce este mai bun din el

Dacă Allah este drept, înseamnă că încercările oamenilor sunt în proporţie egală cu posibilitatea lor de a le face faţă. Allah ne spune în Sfântul Coran:

”Allah nu impune nici unui suflet decât ceea ce este în putinţa lui” (Coran 2:286)

Mai mult, Allah a promis că situaţiile dificile pe care oamenii le vor înfrunta în viaţă nu vor fi fără intervale de odihnă. Dacă încercările ar fi continue, ar deveni de nesuportat. In consecinţă, fiecare test este urmat de o perioadă liniştită aşa cum Allah ne-a spus în Sfântul Coran:

”Alături de greu vine şi uşorul! Alături de greu vine şi uşorul! ” (Coran 94:5-6)

Concluzie

Fără cunoaşterea scopului creării, oamenii ar avea parte de o viaţă fără un scop. Fie ţelurile lor sunt greşite datorită învăţăturilor religioase greşite, sau materialiste. De aceea, este esenţial ca oamenii să cunoască scopul lor în această viaţă. Fundamental, Allah a creat pentru a-şi manifesta atributele Sale

· Creaţia este consecinţa existenţei Sale

· Paradisul există prin Mila şi Îndurarea Sa

· Iadul, dreptatea Lui

· Greşelile oamenilor, Iertarea Lui

· etc

Semnificaţia cunoaşterii că existenţa creaţiei este un mijloc prin care Allah îşi manifestă atributele reprezintă faptul că oamenii pot apoi recunoaşte corect pe Allah şi pot accepta porunca Lui şi destinul lor. Cu toate astea, este mai important ca oamenii să cunoască scopul pentru care au fost creaţi. Revelaţia finală ne spune că pentru a-L venera pe Allah căci omenirea trebuie să Îl venereze pentru a obţine dreptate şi statut spiritual necesar pentru a intra în Paradis. Semnificaţia acestei cunoaşteri constă în înţelegerea oamenilor că venerarea este mai mult o necesitate şi nu un favor pe care îl fac pentru Allah. Este de asemenea esenţial ca oamenii să înţeleagă importanţa testelor şi greutăţilor din această viaţă. Fără cunoaşterea scopului din spatele creării lor, oamenii tind să privească această lume ca fiind una ostila pentru ei. Cu toate astea, Allah a creat-o în primul rând pentru beneficiul lor. Testele bune şi rele sunt concepute pentru a scoate în evidenţă calităţile spirituale ale oamenilor. Cu toate astea, oamenii nu pot beneficia din aceste teste decât dacă îşi pun întreaga încredere în Allah şi au răbdare în ceea ce El a pregătit pentru ei. Pentru cei care îl resping pe Allah, încercările acestei lumi devin o pedeapsă pentru ei şi apoi una eternă în Viaţa de Apoi.

De ce ne este teama de moarte ?

De ce ne este teama de ceva prin care nu am trecut niciodata. In mod normal iti este frica de foc pentru ca te-ai ars. In general ne este fica de ceva care am experimentat . Atunci de ce ne este frica de moarte, caci nimeni nu s-a intors din morti ca sa ne spuna cum este. Se presupune ca frica aceasta face parte din instinctul uman si este ceva care impartasim cu toate animalele, deci toate creaturile lui Dumnezeu au un instinct natural de supravietuire si nu accepta sa fie distruse, este ceva construit in toate creaturile lui Dumnezeu. Dar omul este cel pe care Allah l-a inzestrat cu constiinta si este singurul care stie ca moartea va veni la el. Atunci.. de ce ne este frica de ceva care stim cu siguranta ca n-o putem evita. De ce iubim atat de mult, atat de profund ceva ce trebuie sa lasam in urma?  Aceasta Lume si lucrurile din ea… este o intrebare la care trebuie sa reflectam indelung. Daca inteligenta noastra ne serveste in modul cel mai propice atunci nu trebuie sa ne temem de ceva care nu poate fi evitat, moartea care vine la noi toti, stim ca vine orice am face, cu toti vom muri,… de ceva atat de definit nu trebuie sa ne temem. Stim fara indoiala ca nu putem lua aceasta lume cu noi, vom lasa totul in urma noastra, tot ce avem aici pe pamant, casa, masina, nevasta, sotul , copiii, totul va ramane in urma. Deci daca intelectul nostru functioneaza corect ar trebui sa ne spuna sa nu fim foarte atasati de aceasta lume.

Din pacate realitatea este alta.

Un profesor a dat fiecarui student ca tema pentru lectia de saptamana viitoare sa ia o cutie de carton si pentru fiecare persoana care ii supara, pe care nu pot sa o sufere si sa o ierte sa puna in cutie cate o piersica , pe care sa fie lipita o eticheta cu numele persoanei respective.

Timp de o saptamana, studentii au avut obligatia sa poarte permanent cutia cu ei: in casa, in masina, la lectii, chiar si noaptea sa si-o puna la capul patului. Studentii au fost amuzati de lectie la inceput, si fiecare a scris cu ardoare o multime de nume, ramase in memorie inca din copilarie.

Apoi, incetul cu incetul, pe masura ce zilele treceau studentii adaugau nume ale oamenilor pe care ii intalneau si care considerau ei ca au un comportament de neiertat. Fiecare a inceput sa observe ca devenea cutia din ce in ce mai grea. Piersicile asezate in ea la inceputul saptamanii incepusera sa se descompuna intr-o masa lipicioasa, cu miros dezgustator, si stricaciunea se intindea foarte repede si la celelalte.

O problema dificila mai era si faptul ca fiecare era dator sa o poarte permanent, sa aiba grija de ea, sa nu o uite prin magazine, in autobuz, la vreun restaurant, la intalnire, la masa, la baie, mai ales ca numele si adresa fiecarui student, ca si tema experimentului, erau scrise chiar pe punga. In plus, cartonul cutiei se stricase si ea ajunsese intr-o stare jalnica: cu mare greutate mai putea sa faca fata sarcinii sale.

Fiecare a inteles foarte repede si clar lectia pe care a incercat sa le-o explice profesorul cand s-au revazut dupa o saptamana, si anume ca acea cutie pe care o carasera cu ei o saptamana intreaga nu a fost decat expresia greutatii spirituale pe care o purtam cu noi, atunci cand strangem in noi ura, invidie, raceala fata de alte persoane.

De multe ori credem ca a ierta pe cineva este un favor pe care i-l facem acelei persoane. In realitate insa, acesta este cel mai mare favor pe care ni-l putem face chiar noua insine.

In cutia ta cate piersici sunt… si ce ai de gand sa faci cu ele??

Asociatia Editorilor din Romania organizeaza a treia editie a Bookfest in perioada 4- 8 iunie 2008 in pavilioanele 13-17 ale Complexului Expozitional Romexpo . Pentru prima dată la Bookfest va exista un stand dedicat publicatiilor cu caracter islamic in limba romana, engleza, franceza si alte limbi, un stand care va oferi o gama larga si variata de carti, brosuri, cd-uri si dvd-uri folositoare celor interesati de Islam. Standul apartine Fundatiei Taiba care a invitat cateva edituri islamice renumite pentru ca astfel cititorii români să aibă posibilitatea de a cumpăra la preţuri accesibile cărţi adecvate şi cuprinzătoare referitoare la religia, istoria şi civilizaţia islamică.

Sunteti invitati in aceste zile (4-8 iunie) sa vizitati standul si sa participati la mai multe evenimente organizate de Fundatia Taiba si co-expozantii islamici (Harun Yahya, Asociatia "Surori Musulmane", New Vision, Dar al Falah, CIMS) in incinta Romexpo: lansari de campanii, lansari de carte, dezbateri si tombole.
Pentru prima data va exista la Bookfest un pavilion dedicat în întregime spaţiilor de animaţie create pentru evenimente şi dezbateri. Tot în premieră la Bookfest va avea loc festivitatea de decernare a premiilor Uniunii Scriitorilor din România. Acest eveniment va fi un prilej pentru vizitatori de a se întâlni scriitori renumiţi atât din ţară cât şi din străinătate. Ca în fiecare an, organizatorii au pregătit un spaţiu pentru copii, în care spiriduşii, zânele şi feţii-frumoşi din basme şi poveşti vor deveni partenerii lor de joacă.

Fundatia Taiba, Asociatia Surori Musulmane, Asociatia Musulmanilor din Romania, Harun Yahya, New Vision, Dar al Falah, Societatea islamica CIMS va invita sa nu ratati vizitarea acestui stand si a spatiului dedicat exclusiv evenimentelor unde membrii ei vor desfasura diverse activitati.

DIN PERSPECTIVĂ SOCIALĂ

            În virtutea statutului de khalifa, femeile fiind, asemenea bărbaţilor, investite cu această autoritate, îşi pot îndeplini responsabilităţile. Versetul următor ne detaliază cele 6 responsabilităţi esenţiale, comune femeilor şi bărbaţilor: „Dreptcredincioşii şi dreptcredincioasele îşi sunt aliaţi unii altora. Ei poruncesc ceea ce este cuvenit, opresc de la ceea ce este neîngăduit, plinesc Rugăciunea, aduc Dania şi se supun lui Allah şi Trimisului Său. Cu aceştia Allah va fi îndurător, căci Allah este Puternic şi Înţelept.” (Surat At-Tawba: 71); „…ele vă sunt veşmânt vouă, iar voi le sunteţi veşmânt lor…” (Surat Al-Baqara: 187). De remarcat că bărbatul şi femeia nu sunt angrenaţi într-o relaţie de putere, esenţa acestui tip de relaţie fiind subordonarea, ci îşi sunt aliaţi (wali) unii altora, iar femeile au dreptul de a participa în aceeaşi măsură la toate activităţile (inclusiv sociale şi politice) pozitive, benefice comunităţii. Femeia nu este doar cea care primeste ordine, ci şi dă ordine. Avem nenumărate hadisuri în care ni se relatează cum femeile îşi exprimau opinia şi le era luată în considerare, participau activ la viaţa publică, erau persoane independente. Identitatea femeii nu se dizolvă şi nici nu era definită în relaţie cu cea a bărbatului decât în măsura în care şi bărbatul era definit în relaţie cu femeia. Niciodată nu femeile au avut un statut de cetăţeni de rangul doi.

            Dreptul de a lucra

-           nu există interdicţie în Islam ca femeia să nu lucreze. Femeile pot lucra ca şi barbatii, dar nu trebuie, nu este necesar să facă aceasta pentru a-şi cîştiga existenţa. Iar în cazul în care lucrează trebuie plătite în mod egal, la fel ca bărbaţii.

-           există anumite condiţii: să respecte codul islamic de îmbrăcăminte şi să menţină eticheta islamică atunci când intră în contact cu bărbaţi care nu îi sunt rude. Acelaşi lucru li se cere şi bărbaţilor. Să nu intre în conflict cu responsabilităţile materne (educarea propriilor copii). Şura – consultarea în familie. Alegerea acelor meserii care nu implică exhibarea trupului (la fel şi pentru bărbaţi), meserii permise islamic, care nu solicită fizic femeia (specific masculine). Nevoie de musulmane care să lucreze la toate nivelele.

-           ex: Aş-Şifa, inspector de piaţă, Rufayda Al-Aslamiyah (prima femeie doctor), Qibla Umm bani Ammar, Hadija (afaceri), Umm Sulaim, Umm Haram, altele (participante la luptă)…

-           Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le-a permis să lucreze şi după revelarea versetului referitor la veşmântul islamic. Nu le-a interzis să iasă afară din casă, ci le-a învăţat cum să se comporte în acel mediu.

Dreptul la educaţie

-           nu drept, ci obligaţie, datorie, responsabilitate. Toţi oamenii au fost înzestraţi cu liber arbitru şi capacitatea de discriminare între bine şi rău, adevăr şi fals. Atât  bărbaţii, cât şi femeile se prevalează de aceeaşi facultate de gândire intelectuală şi raţională; în islam se postulează nu dreptul, ci obligaţia musulmanului / musulmanei de a se educa şi perfecţiona spiritual continuu: „Este obligatoriu pentru fiecare musulman şi musulmană să studieze”.  Hadis extras de Bukhari: „Oricui Allah îi doreşte binele, El îi oferă cunoaşterea religiei”; hadisuri extrase de Tirmidhi: „Oricine porneşte pe o cale în căutarea cunoaşterii, Allah  îi va uşura calea spre Paradis”; „Îngerii îşi coboară aripile asupra celui care studiază/aflat în căutarea cunoaşterii”; „Superioritatea binecuvântărilor celui care studiază în raport cu cel care adoră este precum superioritatea lunii pline asupra stelelor şi cerului”. Iar în Coran, cunoaşterea reprezintă singurul element dezirabil al acestei existenţe contingente, care rămâne dezirabil în mod nelimitat (în contextul principiului moderaţiei care guvernează islamul), prin consacrare divină: „Şi spune: «Doamne, sporeşte-mi mie ştiinţa!»” (Surat Ta-Ha: 114). Referitor la statutul învăţaţilor musulmani, care, reamintim, pot fi bărbaţi şi femei: „Allah îi va ridica cu [câteva] trepte pe aceia care cred dintre voi şi pe aceia cărora li s-a dat ştiinţa, căci Allah este Bineştiutor a ceea ce faceţi!” (Surat Al-Mujadila: 11); „…Spune: «Oare sunt egali cei care ştiu cu aceia care nu ştiu?». Însă numai aceia care au minte trag învăţăminte.” (Surat Az-Zumar: 9).

-           soţii responsabili de educaţia religioasă a femeilor şi copiilor, altfel pedepsiţi…

-           organizarea pe vruemea Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a unor grupuri de studiu pentru femei, într-o zi specială; se punea întrebări în mod liber.

-           ex: ’Aişah (prima femeie jurist; principala sursă de hadisuri; excela în poezie, limba arabă, istorie, literatură; vorbea foarte elocvent); peste 700 de femei de la care s-au preluat hadisuri.

-           lipsa de obligativitate a îndeplinirii treburilor casnice; educatia copiilor. Rolul femeilor casnice într-o societate mercantilă.

Raspunsurile nu sunt greu de gasit si in mod normal ele sunt unul singur : NU ! Asadar, acelasi algoritm de judecata, trebuie aplicat si in ceea ce priveste responsabilitatea Islamului pentru deficientele in problematica respectarii drepturilor omului care se pot observa in unele state islamice astazi si pe care le recunoastem deschis.

Si totusi, cauzele acestor deficiente tin mai degraba de circumstante sau de conditiile sociale, istorice, ancorate in neglijenta practicii coloniale, decat de practica islamica.

Ajunsi in acest punct al discutiei, imi vine in minte un lucruru interesant pe care doresc sa il impart cu dumneavoastra : "Religia nu poate gresi. Acest lucru il fac doar oamenii."

Iata de ce, asa cum este importanta asigurarea unor masuri la nivel national si international care sa impiedice revenirea la colonianism, imperialism, comunism si alte curente "ismice" distructive sau la producerea si utilizarea armelor de distrugere in masa, tot asa de imperativa este si asistarea tuturor tarilor, inclusiv pe cele islamice afectate, in calea eforturilor acestora de a readuce – cat mai repede posibil, bucuria manifestarii drepturilor omului pe care Preabunul Dumnezeu, prin intermediul religiilor Sale divine, le-a conferit umanitatii.
Un pas important in aceata directie a fost facut de catre "Organizatia Conferintei Islamice", cea care la Cairo, in august 1990, a adoptat in unanimitate " Declaratia drepturilor omului in Islam".

Mi-ar placea sa-mi iau libertatea de a aduce in fata dumneavoastra, cateva din articolele sale, deoarece sunt reprezentative pentru discursul de astazi.

Acestea ma conduc catre concluzia acestei prezentari : "Declaratia drepturilor omului in Islam" reprezinta primul pas in revigorarea drepturilor si obligatiilor pe care Preainaltul Dumnezeu le-a lasat pentru oameni, cei care le conduc pe toate celelalte creaturi ale Sale de pe Pamant. In fata realitatilor si constrangerilor care ingradesc mersul in aceasta directie, adoptarea acestei declaratii inseamna cativa pasi facuti in plus pe un drum lung si dificil. Imi place sa cred ca acesti cativa pasi ne sunt suficienti sa intelegem ca merita sa continuam aceasta calatorie.

Referitor la drepturile femeilor si la rolul familiei naturale ca structura de baza si pretioasa a societatii, haideti sa ne intoarcem la predica de adio a profetului Muhammed (pacea si binecuvantarea lui Dumnezeu sa fie asupra lui !), in care a spus urmatoarele :

"O, oameni ! Aveti frica de Dumnezeu in ceea ce priveste femeile ! Cu adevarat, voi le-ati luat prin grija lui Dumnezeu si vi le-ati facut legiuite prin cuvintele lui Dumnezeu. Ele au obligatia sa-si onoreze drepturile conjugale si sa nu faca lucruri necuviincioase. Voi insa aveti obligatia de a le asigura conditii bune de trai, adica hrana si imbracaminte corespunzatoare."

Aici trebuie notat ca aceste cuvinte au apartinut Trimisului Preabunului Dumnezeu, fiind rostite in secolul al VII-lea, cand in afara zonei Islamului, pozitia femeii in societate era, cu unele exceptii, destul de modesta si chiar degradanta. Islamul, prin vocea profetului Muhammed (pacea si binecuvantarea lui Dumnezeu sa fie asupra lui !) a ridicat statutul sau, incununand-o drept un "partener si ajutor apropiat" al sotului. In Coran exista mai multe versete care-i confera femeii o pozitie egala in societate, cu drepturi proprii si de mostenire. Recunoasterea compententelor femeii nu doar in sanul familiei, ci si in afara ei, este isi gaseste intruchiparea in Aisa, sotia Profetului (pacea si binecuvantarea lui Dumnezeu sa fie asupra lui !) care, dupa moartea sa, a ramas una dintre cele mai importante autoritati in materie de a inregistra hadisuri (colectie de vorbe si fapte ale Profetului care formeaza sursa secundara a legislatiei islamice din zilele noastre). Aceasta schimbare rapida in modul de tratare a femeilor in Islam, a avut loc, asa cum am mentionat, intr-o perioada in care pozitia femeii era mult sub cea ocupata de barbat si efectul a fost asezarea femeii pe o noua treapta in societatea islamica.

Desigur, au existat si exceptii, unele chiar in acele timpuri. Este si cazul primei sotii a Profetului (pacea si binecuvantarea lui Dumnezeu sa fie asupra lui !), Khadija. Ea a fost un excelent om de afaceri si un antreprenor care l-a angajat pe Muhammed (pacea si binecuvantarea lui Dumnezeu sa fie asupra lui !) drept coordonator al caravanelor sale comerciale. Ulterior s-a casatorit cu el, pe parcursul acestui mariaj Profetul (pacea si binecuvantarea lui Dumnezeu sa fie asupra lui !) primind si profetia. Fiind pentru o perioada angajatorul lui Muhammed (pacea si binecuvantarea lui Dumnezeu sa fie asupra lui !) si posedand o avere insemnata, Khadija nu se numara printre femeile sarmane, cum erau cele mai multe din societatea araba. In acest caz si in alte situatii similare intervine intelepciunea cuvintelor Trimisului lui Dumnezeu (pacea si binecuvantarea lui Dumnezeu sa fie asupra lui !) care au stabilit ca femeia este un "partener si ajutor apropiat" al sotului. Pe aceasta cale, in Islam s-au pus bazele unei pozitii emancipate a femeii, in toate domeniile economice si sociale.

Intrebarea care se ridica : poate fi facut Islamul responsabil pentru aceasta stare ? In cautarea unui raspuns, cineva va avea nevoie sa se intoarca catre alte religii, in mod special catre cele doua care au precedat Islamul si sa se informeze, spre exemplu, daca poate fi Crestinismul blamat pentru cateva colonizari discutabile din Asia, Africa sau din alte parti ale lumii petrecute in secolele XVIII si XIX, colonizari care au violat in permanenta drepturile omului.Sau poate sa fie tras la raspundere Crestinismul pentru cele doua razboaie mondiale ale secolului XX, cu pierderile imense de vieti omenesti si materiale ? Sau poate fi Crestinismul blamat pentru producerea si propulsarea bombelor atomice asupra oraselor Hirosima si Nagasaki care, printre altele, au incalcat si drepturile omului ? Ori religia crestina este cea care a introdus Holocaustul pe portile Europei, cel care a afectat in mod brutal drepturile omului ?

Poate Iudaismul, ca religie, pentru devierea din comportamentul evreilor cand Moise s-a aflat pe muntele Sinai aproape de Dumnezeu ? Sau, oare, poate fi tinuta ca responsabila religia iudaica pentru suferintele pe care poporul palestinian le indura din partea fortelor de ocupatie israeliene astazi, fiindu-le incalcate in mod abuziv drepturile omului ?

Legea islamica face referire la drepturi si obligatii sub un singur concept, hukm, sau lege, si apoi il integreaza sub o notiune si mai generala de adl¸ sau justitie. Din acest punct de vedere, toate fiintele umane sunt Khulafah sau reprezentantii lui Dumnezeu pe pamant, avand atribuite o serie de calitati pe care sa le exercite pe durata vietii lor. Fiind creaturile Preabunului Dumnezeu si supuse Lui, fiintele umane au fost inzestrate cu unele drepturi de catre Creator, drepturi care sunt inviolabile in fata celorlalti semeni. In contrast cu aceasta, exista drepturile seculare, oferite oamenilor astazi, cu mare fanfara.  

Intr-un stat islamic, drepturile date de catre Atotputernicul Dumnezeu raman inalienabile, neputand sa fie suspendate sau abrogate de catre nimeni. Dumnezeu este Creatorul si Sustinatorul Universului si autoritatea Sa fata de legea propusa garanteaza stabilitatea omenirii in toate aspectele vietii, Dumnezeu fiind Atotestiutor si fara de eroare in judecata.

 In Islam nu exista drepturi divine acordate regilor, imamilor sau amirilor. Drepturile si responsabilitatile unui khalifah (conducator) sau amir (lider) au doar caracter functional si subiect al analizelor si schimbarii de catre oricine. Un khalifah este investit cu putere executiva doar cu scopul de a implementa vointa colectiva a ummah (comunitatii islamice). Iar autoritatea unui stat nu este mai mult decat o extindere a fortei individului, ea insasi putand face subiectul unui scrutin in orice moment.

In ceea ce priveste securitatea vietii si a proprietatii, instructiunile Profetului (pacea si binecuvantarea lui Dumnezeu sa fie asupra lui !) date in mesajul sau de adio sunt remarcabile : "Vietile si proprietatile voastre va sunt interzise unele altora pana in clipa in care Il veti intalni pe Dumnezeul vostru in Ziua Judecatii." Protejarea onoarei este prescrisa si ea in Coran : "O, voi cei care credeti ! Sa nu rada un neam de alt neam, care s-ar putea sa fie mai bun decat el, nici femeile [sa nu rada] de alte femei, care s-ar putea sa fie mai bune decat ele ! Nu va ocarati si nu va batjocoriti cu porecle unii pe altii. Ce rau este numele urat si rusinos, dupa credinta ! Iar cei care nu se caiesc, aceia sunt nelegiuiti." (capitolul Al-Hujurat 49 : 11) Din acest verset se remarca pozitia superioara acordata onoarei individuale si protejarea ei de orice urma de defaimare . Dreptul de a riposta impotriva regimului dictatorial este si el instituit in Coran : "Lui Allah nu-I place rostirea de vorbe urate in auzul lumii, doar daca cineva este nedreptatit." (capitolul An-Nisa’ 4 : 148)

Iata cum, in Islam repararea nedreptatii este un drept divin. Iar primul calif, Abu Bakr (r.a.), a spus chiar in primul sau discurs dupa moartea profetului Muhammed (pacea si binecuvantarea lui Dumnezeu sa fie asupra lui !) : "Sa ma sprijiniti cand am dreptate, dar sa ma corectati cand gresesc; dati-mi ascultare atat timp cat urmez ordinele lui Dumnezeu si ale Profetului Sau; dar departati-va de mine cand voi devia de la ele." Iar pentru libertatea constiintei si a convingerilor exista in Coran un verset incarcat de semnificatie : "Nu este silire la credinta !" (capitolul Al-Baqara 2 : 256)

Din perspectiva nevoilor primare exista versetul : "Si in averea lor se afla un drept pentru cersetor si pentru cel nevoias." (capitolul Adh-Dhariyat 51 : 19) care supravegheaza resursele, facand din ele o obligatie care se stinge prin ajutorarea celor aflati in nevoi , a celor saraci si obligand la formularea unei politici publice axata pe o mai mare redistribuire a avutiei nationale intre state astfel incat nimeni sa nu ramana lipsit de satisfacerea nevoilor de baza.

 Au fost o data patru vecini, oameni foarte ciudati, care se numeau CINEVA, FIECARE, ORICINE si NIMENI. Modul lor de viata era o rusine . De ex: CINEVA is barfea vecinul. FIECARE stia ca acest lucru era pacat. ORICINE ar fi putut refuza sa asculte, dar NIMENI n-o facea. ORICINE stia ca FIECARE vorbea despre CINEVA. Toti apartineau de aceiasi biserica. FIECARE vroia sa se inchine, dar nu mergea la biserica pt ca nu vorbea cu ORICINE. CINEVA se arata credincios la biserica, dar de lucrat nu lucra NIMENI. cand era nevoie de ceva FIECARE se gandea ca CINEVA ar putea-o face mai bine ca el. ghiciti cine o facea? NIMENI.

Am murit…

Era o zi ca celelalte.M-am dus sa-mi implinesc rugaciunea, apoi a venit musafirul neasteptat sa-mi ia sufletul…

Intre viata si moarte n-a fost decat o fractiune de secunda…O secunda in care mi-am facut atatea griji si mi-am pus o multime de intrebari…

Oare care va fi locul meu? In Paradis sau in Iad?

Oare Allah este multumit de mine?

Oare cum o sa-l intalnesc pe Allah cu atatea pacate?

De a-si fi apucat si aceasta luna de Ramadan …

Ce-o sa se intample cu copii mei? Au nevoie de mine…Ce va face sotia mea? Ce vor face parintii…

Macar de mi-as fi platit datoriile…

Acestea sunt doar cateva lucruri care mi-au trecut prin minte in acea fractiune de secunda…

M-am trezit! Era doar un vis! M-am trezit pentru rugaciunea de dimineata. Simteam ca va veni moartea odata ce-mi voi incepe rugaciunea. Am inceput sa ma rog. Vocea-mi era tremuranda. Asteptam moartea…Simteam ca inca e devreme caci nu eram pregatit pentru moarte. Poate ca vroiam sa fac fapte bune mai multe, sa ma indepartez de pacate…Au fost momente foarte grele… Am recitat Fatiha apoi o sura din Coran apoi m-am prosternat, apoi am ajuns la cea dea doua parte. Timpul trecea foarte greu iar inima-mi batea foarte tare.

Voi muri! Elhamdulillah ca voi muri in timpul rugaciunii dar parca e prea devreme…Allah tu hotaresti momentul! Numai Tu sti ce este cel mai bine pentru mine! O, Allah, daca moartea e mai bine pentru mine da-mi-o!

M-am apropiat de sfarsitul rugaciunii. Vroiam sa termina rugaciunea mai repede. Ma intrebam:

- Oare chiar voi muri acum?

Ce greu e sa te desparti de cei dragi…Mai am atatea de facut…Au ramas atetea lucruri neterminate… 

Am iesit din rugaciune, am rasuflat linistit si mi-am spus:

Inca mai traiesc! Allah mi-a mai dat inca un ragaz! Poate ca visul acesta a fost un semn. O, Allah, iarta-ma, si fa-ma sa fiu mai bun! 

Din acea clipa ma gandesc mai des la moarte. De fiecare data cand fac ceva ma gandesc ca s-ar putea sa vina moartea in acea clipa. Trebuie sa fiu pregatit sa parasesc aceasta lume si sa-L intalnesc Stapanul meu, Allah! De moarte oricum nu am cum sa scap…Sper ca Allah imi va da un sfarsit bun! O, Allah nu te comparta cu mine dupa cum merit eu, ci comporta-te cu mine asa cum ti se potriveste Tie ,O, Allah!

O,Allah, noi venim la Tine cu pacate iar Tu vii spre noi cu iertare! O, Allah, indura-te de noi! Caci daca Tu nu te induri de noi suntem pierduti! Iti cerem mila Ta , O, Allah!!!

Semaforul este rosu. Strada este plina de masini. Nu mai este mult timp pana la ceasul intalnirii noastre. Blestemat semafor! Daca eram macar primul, as fi trecut pe rosu. Secundele treceau ca minute lungi, daca nu ca ore. Ma uit mereu de la semafor la ceas si din nou la semafor. In sfarsit! Este verde! Apasand pe claxon, ma strecor printre masini, pe unul l-am depasit, cu celalat era cat pe ce sa ma ciocnesc. Felul meu de a conduce sperie pe ceilalti soferi. Incercam sa ajung la timp la prietenii mei. Nu am reusit. Prietenii cu care aveam rendez-vous, au plecat . Dar incotro? Am injurat! Daca as fi stiut unde se duc. Masina inainta incet, in timp ce ma gandeam ce sa fac. Intr-un sfarsit, m-am hotarat sa-mi petrec seara acasa. Era o idee buna, caci fiica mea era bolnava si era mai bine sa raman langa ea. Parcai masina in fata videotecii si imprumutai cateva filme, apoi pornii spre casa.

Abia intrat in casa, am strigat dupa sotie, sa aduca ceai si chips. Ma gandeam : " Ce femeie complicata" . Parca o aud:

"Ahmad, teme-te de Allah!" Intre timp m-am obisnuit cu sfaturile ei binevoitoare si aceste cuvinte nu mai trezesc nici un gand in mine. Oricum, este o sotie minunata. Buna si credincioasa. 

Ea intra in sufragerie si aduse ce comandasem: ceai si chips. Imi zambi si spuse: "In sfarsit te-ai saturat de prietenii tai si petreci o seara cu noi." Am incuviintat si i-am spus: " vino, aseaza-te langa mine" Ea se bucura vizibil si voi sa se aseze, in timp ce eu dadeam drumul la televizor si la DVD player. Si muzica incepu… 

Biata de ea, isi pleca capul si spuse incet: " Ahmad, teme-te de Allah"…si iesi trista din camera. Eu priveam mai departe la televizor.

Astazi ma gandesc: "Daca ai fi ascultat de sotia ta cea minunata. Ea iti intindea mana, ca sa te salveze de la inecul in mlastina pacatelor; si tu ai refuzat-o" 

Intre timp in camera crestea galagia: muzica, rasete, strigate…Ochii mei se fixasera pe ecran. Primul DVD se sfarsi. Ceasul arata ora trei dimineata. Deodata, clanta usii se misca incet. Am strigat: "Ce vrei?" – Liniste. 

Usa se deschise si fiica mea bolnava intra. Surprins, ma oprii. Ea se apropie de mine si spuse linistita: " Rusine, tata; teme-te de Allah, tata, teme-te de Allah!" – Apoi iesi, si usa se inchise in urma ei. Am strigat: "Sarah, Sarah" . Nici un raspuns. M-am dus dupa ea. Nu-mi venea sa cred . " Sa fi fost asta fiica mea?" Am deschis usa dormitorului, dar ea adormise din nou langa mama ei.

M-am intors in sufragerie si am inchis aparatele. Vocea fiicei mele imi rasuna inca in urechi: "Rusine,tata si teme-te de Allah, tata, teme-te de Allah!" Ma trecura fiori. Broboane de sudoare imi aparura pe frunte. Nu stiam ce mi se intampla. Nu puteam sa aud decat vocea ei. Nu puteam sa o vad decat pe ea, cum ma privea plina de mila… 

Cuvintele ei, rupsesera toate obstacolele care mi se puneau mereu in calea acestor cuvinte: "Teme-te de Allah, teme-te de Allah". Cuvintele ei imi readusera in minte tot ce neglijasem in ultimul timp: rugaciunea, familia, musulmanii…In schimb fumasem, privisem filme imorale, pacatuisem… 

Sarah, prin cuvintele ei, ma trezise din indelungul meu somn mintal. Inima mea batea, ma culcai pe podea, incercand sa dorm…degeaba. Timpul trecea in fuga, viata mea pierduta trecea prin fata ochilor mei, ca un film. Si o auzea mereu pe fiica mea :"Teme-te de Allah, teme-te de Allah!" Intr-un tarziu, rasuna adhanul. Tresarii si incepui din nou sa transpir. De cate ori m-am facut ca nu aud chemarea la rugaciune , ignorand-o. 

"Rugaciunea este mai buna decat somnul!" Imi spusei: "Are dreptate! Rugaciunea este mai buna decat somnul!" Am dormit prea mult….toti acesti ani. 

Dupa ablutiune, m-am indreptat catre moschee . Am intrat, m-am rugat doua unitati de rugaciune si m-am asezat sa cutesc din Quran. Vocea mea se ineca…de cati ani nu mai citisem din Quran? Era ca si cand acesta m-ar intreba: "De ce nu m-ai citit atatia ani? Eu sant doar Cuvantul Domnului tau?" 

Citeam la intamplare Surat Az-Zumar:

Spune: "O,voi robii Mei, care ati intrecut masura in defavoarea voastra, nu deznadajduiti in privinta indurarii lui Allah!" Allah iarta toate pacatele. El este Iertator, Indurator. 

Ma gandeam plin de incantare: "Cat de generos este Allah in Indurarea Sa! Subhanallah!" Imi doream sa-mi pot continua lectura, insa ne ridicaram pentru rugaciune. M-am aliniat langa fratii mei, intr-un sir…Ma simteam strain intre ei… 

Dupa rugaciune ramasei in moschee, pana dupa rasaritul soarelui. Pe urma plecai spre acasa. Aruncai o privire la sotia mea si la Sarah. Dormeau inca. 

Am plecat la servici. Nu imi statea in obicei sa fiu punctual. Colegii mei se mirau sa ma vada intrand in birou. Cativa m-au felicitat in gluma, pentru punctualitate . Il asteptam pe Ibrahim , colegul meu care imi dadea dese ori cele mai bune sfaturi . El este o persoana binevoitoare cu purtare deosebit de frumoasa si blanda. In sfarsit Ibrahim sosi! M-am ridicat sa-l salut, iar el nu-si credea ochilor. 

I-am luat mana inainte ca el sa poata spune ceva si l-am rugat sa vorbim. El m-a invitat la el in birou, insa eu am preferat sala de recreere. 

Ibrahim tacea si ma asculta. Eu i-am povestit toata istoria de ieri seara pana astazi dimineata. Ochii sai se umplura de lacrimi si imi zambi: "Aceasta este o lumina care ti-a umplut in sfarsit inima. Deci, nu o stinge cu intunericul pacatelor, din nou." 

Fusese o zi binecuvantata. Ma simteam activ si productiv in munca mea, asa cum nu ma mai simtisem de mult. In ciuda noptii nedormite. Unii colegi ma intrebau mirati de unde atata energie. Le-am raspuns: " Este rugaciunea de dimineata de la moschee!" 

Bietul Ibrahim! El ma suportase rabdator, facand pentru mine nenumarate ore suplimentare, fara sa se planga vreodata. Ce prieten minunat! 

Da! Aceasta este credinta, cand lumina ei umple inimile… 

Timpul trecea si nu simteam oboseala. Ibrahim spuse: "Ahmad, du-te acasa sa te odihnesti. Voi face pentru tine restul de lucru, inshaallah" 

Era aproape ceasul rugaciunii de pranz. M-am grabit spre moschee, m-am asezat in primul rand. Imi parea rau pentru toate zilele, in care fugisem de rugaciune, ascunzadu-ma la toaleta si fumand o tigara… 

Dupa rugaciune am plecat spre casa. Pe drum ma cuprinse o senzatie de ingrijorare. Ma gandeam la Sarah. Cum s-o simti? Simteam o strangere de inima si ma cuprinse dorul de ea. Voiam sa o strang in brate si sa-i multumesc ei si sotiei mele pentru aceasta trezire…

Drumul spre casa mi se paru de aceasta data lung. Teama mea crescu. Ceva trebuie sa se fii intamplat…Mi-am indreptat privvirea spre cer si m-am rugat lui Allah sa o faca bine pe Sarah… 

In sfarsit, am ajuns acasa. O strigai pe sotia mea…nici un raspuns. Cand am deschis usa camerei ei, am vazut-o ghemuita pe pat, plangand. Ma privi inlacrimata si striga: "Sarah a murit!"… Nu puteam sa cred ce imi spunea si fugii la Sarah, o luai in brate si o stransei la pieptul meu…am simtit-o infricosator de rece…Am incercat deznadajduit sa-i simt pulsul, bataile inimii…nimic! Ii priveam fata ei minunat de frumoasa…ca un diamant stralucitor. Mama ei striga: "Sarah, Sarah…" si se prabusi plangand…Eu stateam impietrit…ca intr-un vis. Lacrimi imi siroiau pe obraji. O mangaiam pe fruntea catifelata si pe parul matasos. Ultimele ei cuvinte imi rasunau inca in urechi: "Rusine, tata, teme-te de Allah, tata, teme-te de Allah"… 

Mi-am revenit , spunand necontenit." Suntem ai lui Allah si la El ne intoarcem cu totii; suntem ai lui Allah si la El ne intorcem cu totii"

L-am sunat pe Ibrahim si l-am implorat sa vina cat poate de repede, Sarah a murit… 

Cateva prietene ale sotiei mele erau in camera alaturata si o spalau pe Sarah, pe urma ii infasurara trupul ei curat intr-o panza alba. Intrai in camera, pentru a o vedea pe Sarah, pentru ultima oara.Pentru a-mi lua ramas bun de la ea. Era cat pe ce sa-mi pierd echilibrul si sa cad. I-am sarutat fruntea si i-am promis sa raman statornic pana la moarte. Apoi m-am intors spre mama ei, am luat-o in brate si i-am spus printre lacrimi:"Nu fii trista, caci ea este in Paradis, inshaalllah, si acolo o vom revedea…" 

Apoi ne rugaram pentru ea si o duseram la cimitir . Privesc cum este purtata spre mormant pe umerii barbatilor si vad in ea lumina care imi luminase viata… 

Cimitirul era infricosator, se simtea singuratatea, raceala acestui loc…Stateam la marginea gropii, care era menita fiicei mele. Sa o las pe fiica mea singura, aici? Ibrahim ma prinse de umeri si imi spuse:" Fii rabdator, Ahmad." 

Coborai in groapa. Este si lacasul tau, Ahmad. Maine sau poimaine. Ce ai pregatit tu pentru acest lacas? Mi-au dat-o pe fiica mea, am strans-o pentru ultima oara la piept, imi doream sa o pot ingropa in pieptul meu…

Apoi o pusei in groapa…pe partea ei dreapta, spunand: "In numele lui Allah si in religia Trimisului Sau"

Iesii din groapa…barbatii incepura sa arunce pamant peste fiica mea. Ibrahim spuse:"Multumeste lui Allah care prin moartea fiicei tale, te-a trezit din nou la viata!"…

Am ramas mult timp langa Sarah…foarte mult, pana cand Ibrahim, ma conduse de acolo…

PENTRU O MAI BUNĂ ÎNŢELEGERE  

Nu intenţionez să conving pe toată lumea – este omeneşte imposibil; nici nu ofer scuze, întrucât nu sunt nici necesare, nici convingătoare. Însă voi încerca să discut aici rolul dreptăţii în Şaria, fundamentul şi natura prevederilor referitoare la femei şi măsurile punitive islamice, într-o manieră care poate să genereze cel puţin înţelegere şi toleranţă, dacă nu chiar acceptare. Recunosc că discuţia de aici nu poate fi decît una scurtă şi generală şi că poate nu va explica integral poziţia Islamului în probleme importante şi complexe, cum ar fi locul femeilor în societatea musulmană.  

ŞARIA, ÎNTRUCHIPAREA AUTENTICĂ A DREPTĂŢII  

Prevederile specifice ale Şariei pot fi înţelese doar în contextul propriului său sistem, adică analizând structura conceptuală, obiectivele principale, scopurile şi cadrul său general.  

STRUCTURA CONCEPTUALĂ  

Şaria înseamnă, literal, „drumul către apă“ – sursa vieţii – şi desemnează calea către Allah, aşa cum a fost dată de către Allah. Este calea care cuprinde totalitatea vieţii umane. Fiind dată de către Allah, Şaria reprezintă manifestarea Îndurării Sale nemărginite. De asemenea, ea constituie unica întruchipare adevărată şi cea mai bună cale a dreptăţii. 

SURSA DREPTĂŢII  

Dorinţa omului de a descoperi conceptul pur al dreptăţii, fără a recurge la ajutor divin, şi eşecul oricăror astfel de demersuri reprezintă cel mai constant şi tragic aspect al istoriei umanităţii. Dreptatea, un ideal profund preţuit, dorit cu ardoare şi urmărit neîncetat de către umanitate din prima zi a existenţei sale pe această planetă, nu poate fi niciodată conceptualizată şi practicată cu adevărat, dacă rădăcinile sale nu sunt fixate în credinţa într-un singur Dumnezeu. 

EL, Cel infinit Milostiv şi absolut Drept, a creat totul cu un scop şi în perfectă armonie şi echilibru. EL a îndrumat fiecare creaţie a Sa pentru a-şi împlini scopul care i-a fost destinat. Întregul univers şi toată creaţia au la bază acest fundament. De aceea, dreptatea – pentru om ca şi pentru orice altă creatură – constă în a te supune lui Allah, făcând ceea ce EL a prescris drept „corect“ şi evitând ceea ce El ne-a înştiinţat că este „greşit“. În această complicată reţea de relaţii interumane şi roluri diverse, doar singur Allah poate stabili drepturile şi obligaţiile reciproce şi răsplăţile şi pedepsele aferente, conform unor criterii infailibile ale dreptăţii. Din acest motiv, în Coran, îndrumarea divină este numită adesea „Balanţa“ (Surat al-Rahman: 1-9). Toate celelalte surse de cunoaştere şi criterii de determinare bazate pe investigarea ştiinţifică, raţiunea pură sau pe principii empirice suferă de o deficienţă sau alta, având la bază imperfecţiunea umană.  

DREPTATEA – SCOPUL SUPREM  

Dreptatea reprezintă scopul suprem al Şariei şi spiritul care o guvernează. Ea încadrează întregul sistem islamic, conturându-i şi modelându-i frumoasele structuri. Scopul esenţial pentru care Profeţii au fost trimişi şi pentru care aceştia s-au luptat întreaga lor viaţă constă în îndrumarea umanităţii pentru a cunoaşte şi practica dreptatea.  

,,Noi i-am trimis pe trimişii Noştri cu semnele cele limpezi, am făcut să pogoare cu ei Scriptura şi Balanţa, pentru ca oamenii să fie cu dreptate“ (Surat al-Hadid: 25). 

De asemenea, dreptatea reprezintă idealul în virtutea căruia comunitatea islamică, Umma, există ca entitate separatã. „Astfel Noi am făcut din voi o comunitate cumpătată pentru ca să fiţi martori în legătură cu oamenii“ (Surat al-Baqara: 143). Şi, din nou: ,,O, voi, cei care credeţi! Fiţi făptuitori neclintiţi ai dreptăţii, martori înaintea lui Allah“ (Surat an-Nisa’: 135).  

Într-adevăr, înţelegerea Islamului sau a musulmanilor nu este posibilă dacă excludem noţiunea de dreptate. În Islam, dreptatea oferă sens şi strălucire tuturor eforturilor întreprinse de oameni, atât la nivel individual, cât şi ca ideal social, în eternitate. Dreptatea constituie criteriul ultim al organizării interne a vieţii sufleteşti şi al reglementării externe a relaţiilor interumane. În Coran se subliniază în mod repetat că pentru Zulm – nedreptate – nu există niciun loc în Islam.  

CRITERIUL FUNDAMENTAL AL DREPTĂŢII  

Şaria în sine reprezintă criteriul fundamental al dreptăţii şi îndurării şi nu poate şi nici nu ar trebui să fie evaluată conform standardelor umane schimbătoare.  

,,De te-ai supune celor mai mulţi de pe pământ, ei te-ar abate de la calea lui Allah, căci ei nu urmează decât bănuielile lor şi ei nu fac decât să născocească minciuni“ (Surat al-An’am: 116).  

Întrucât Şaria este dată de către Allah prin ultimul dintre Profeţii Săi pentru toate timpurile ce vor veni, nici nu se poate ca lucrurile să stea altfel.  

Schimbările survenite în înţelegerea omenească, progresul manifestat la nivelul standardelor de civilizaţie – considerate a avea o evoluţie lineară în timp – şi dezvoltările tehnologice sunt percepute ca tot atâtea motive de a exercita presiuni ferme asupra Şariei pentru a se schimba sau a renunţa la acele aspecte care nu concordă cu atmosfera sfârşitului de secol XX. Dar ce s-a schimbat de fapt? S-a schimbat omul? Esenţa naturii umane, motivaţiile şi impulsurile, emoţiile şi dorinţele omului au rămas practic neschimbate de-a lungul timpului. Cu siguranţă, tehnologia a avansat şi unele perspective asupra lumii au suferit modificări, dar nicio definire nouă a unor concepte precum „cruzimea“, „civilizaţia“, „dreptatea“, „egalitatea“ nu s-a impus pentru a întruni adeziunea universală. Poftele şi fricile oamenilor, speranţele şi anxietăţile, iubirile şi duşmăniile, aspiraţiile, dorinţele şi dorurile lor au rămas ceea ce au fost dintotdeauna. În mod similar, ideea că tot ceea ce se petrece ulterior în timp este cu necesitate superior stării precedente este de asemenea nejustificată. Singurele criterii absolute şi universale sunt cele date de către Allah, Atotştiutorul, ale Cărui cuvinte sunt mai presus de orice schimbare. 

Prezentarea tendenţioasă a unor imagini dezvăluind un spate gol biciuit sau chipul unei femei acoperite de văl a determinat mulţi oameni să considere că Şaria, codul divin al legislaţiei islamice, nu reprezintă în realitate decât o colecţie de valori şi practici primitive, necivilizate şi barbare. Ceea ce pentru musulman constituie obiectul idealurilor şi străduinţelor sale a fost prezentat într-un mod foarte subtil drept o reminiscenţă a Evului Mediu prin care se perpetuează înrobirea femeii şi aplicarea de pedepse necruţătoare, inumane şi degradante răufăcătorilor.  

Coranul prescrie într-adevăr pedepse corporale pentru diferite delicte şi infracţiuni sociale grave şi susţine legea talionului, qisas. De asemenea, Coranul subliniază rolul crucial al familiei în societatea umană şi insistă asupra repartizării diferite a unor roluri bine definite bărbaţilor şi femeilor. În cartea sacră a Islamului sunt menţionate multe alte prevederi şi legi, iar musulmanii sunt îndemnaţi să se supună prescripţiilor valabile în eternitate, revelate omenirii de către Allah prin Profetul Său (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa).  

Dar toate acestea, plus alte prevederi similare ale Şariei, vor cufunda într-adevăr din nou societatea în întuneric? Sunt oare legile ei inumane şi barbare? Constituie prevederile Şariei un semn că Islamul este incapabil să ţină pasul cu noile cerinţe generate de progresul uman? Problema trebuie examinată cu seriozitate pentru a determina poziţia, valorile Şariei şi a prevederilor ei în contextul organizării şi bunăstării civilizaţiei umane. Această examinare se impune cu necesitate, în special din cauza poziţiei dogmatice adoptate de Occident ca reacţie la această problemă. Mulţi scriitori din Vest şi mass media continuă să insiste asupra aceleiaşi idei: dacă Islamul nu este pregătit să renunţe la acest gen de prescripţii legale din Şaria, nu poate să fie şi nu va fi nicio schimbare pozitivă, ci doar o continuă respingere a Islamului în spaţiul occidental. O asemenea atitudine vehementă te face să te întrebi dacă aceste voci, îndreptate împotriva Şariei şi a unora dintre prevederile sale privind femeile şi pedepsele, reprezintă în toate cazurile rezultatul unei neînţelegeri nevinovate sau al indignării morale, ori subiectul este manipulat de unii pentru a-şi regla conturile – mai vechi sau mai noi – cu Islamul.  

Nu este necesar să ne cerem scuze, să ne justificăm sau să operăm modificări pentru a face acceptabil Occidentului ceea ce a fost foarte clar exprimat în Coran şi de către Profet (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) cu referire la acest subiect şi care a fost acceptat şi adoptat constant de către toţi musulmanii. Nu ar trebui să apară în cadrul dialogului cu Vestul argumente complicate şi auto-denigratoare precum: „poligamia este permisã, dar condiţionarea ei de asigurarea dreptăţii o face practic imposibilă, interzisă“. Sau: „pedepsele corporale sunt prescrise, dar limitate de nişte condiţii de dovedire a vinovăţiei atât de exigente, încât devin practic imposibil de aplicat“. Sau nu pot fi aplicate decât în cadrul unei societăţi „ideale“, drepte, caz în care ar deveni oricum inutile.  

De ce persoanele care promovează această logică înşelătoare nu se gândesc că Allah nu ar prescrie lucruri imposibil de aplicat, este un aspect încă neclarificat. E ca şi cum s-ar spune că EL nu ştie să transmită ceea ce doreşte! Asemenea justificări, ilogice şi implauzibile, sunt nedrepte la adresa Profetului (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) şi a Coranului şi reprezintă un afront adus înţelepciunii lor.  

Conceptia despre stat si legatura dintre popor si autoritati: Lumea antica si medievala contesta dreptul poporului de a supraveghea actiunile guvernantilor sai, considerand relatia dintre el si carmuitor ca pe o relatie intre rob si stapan. Carmuitorul era stapanul absolut care dispunea de popor dupa bunul lui plac. Regatul, era socotit proprietate privata a monarhului, pe care o lasa mostenire ca pe oricare altul dintre bunurile sale.   

In acest scop socoteau permisa purtarea de razboaie intre state pentru dobandirea dreptului unei printese la tron sau din cauza unui diferend privitor la mostenirea rudelor prin alianta. In ceea ce priveste relatia dintre natiunile beligerante, invingatorului ii era permis sa dispuna de tot ceea ce posedase cel invins in patria sa: bunuri materiale, onoare, libertate si demniate.   

Lucrurile au continuat in felul acesta pana cand civilizatia islamica a proclamat printre alte principii ale sale ca poporul are dreptul de a-i controla pe carmuitorii sai si ca acestia nu sunt decat niste salariati care trebuie sa vegheze la interesele poporului si la demnitatea lui cu fidelitate si onestitate. In felul acesta, un individ ii cere socoteala pentru prima oara carmuitorului in legatura cu ceea ce imbraca si in legatura cu modul cum a dobandit lucrurile pe care le poseda, fara sa fie condamnat la moarte, nici condus la inchisoare, nici trimis la surghiun, ci carmuitorul ii da socoteala astfel incat sa fie convins atat el cat si ceilalti oameni.   

 Si tot pentru prima oara in istorie unul dintre supusi se adreseaza carmuitorului sau suprem cu aceste cuvinte:”Buna ziua, salariatule!”, iar carmuitorul recunoaste ca el este un salariat al poporului si ca, asemenea oricarui salariat, trebuie sa-si indeplineasca slujba cu loialitate si sa-i sfatuiasca pe supusi cu fidelitate. Civilizatia islamica a proclamat acest lucru printre altele pe care le-a proclamat si le-a aplicat dupa aceea si iata ca adierea libertatii si constiintei sufla peste popoarele vecine cu societatea islamica, iar ele murmura, apoi se miscca, se revolta si se elibereaza.   

Astfel s-a intamplat in Europa. Occidentalii au venit in Tara Samului in timpul cruciadelor, dupa ce vazusera mai devreme in regatele din califatul Andaluziei ca popoarele ii controleaza pe carmuitorii lor si ca acestia nu se supun controlului nimanui altcuiva in afara popoarelor proprii.   

Monarhii occidentali au facut comparatie intre eliberarea regilor arabi si musulmani de sub puterea lor fata de putereea de la Roma si intimidarea lor cu privarea si cu detronarea in orice clipa, daca nu se supun monarhului religios de la Roma, iar cand s-au intors in tarile lor s-au revoltat si s-au eliberat, apoi s-au razvratit popoarele lor impotriva lor si au devenit libere. Revolutia franceza care a avut loc dupa aceea, nu a proclamat mai multe principii decat cele proclamate de civilizatia Islamica in urma cu douasprezece veacuri! In ceea ce priveste regulile razboiului, civilizatia islamica a proclamat respectarea intelegerilor, protejarea religiilor si pastrearea templelor lor de adorare, garantarea libertatilor si demnitatii oamenilor.   

Ea a respectat demnitatea popoarelor infrante, dovedindu-si umanismul generos. Pentru prima oara in istorie, parintele celui invins s-a plans carmuitorului invingator de faptul ca un copil al carmuitorului l-a lovit pe copilul sau cu biciul de doua ori in cap, pe nedrept, iar seful supreme al statului i-a cerut socoteala copilului carmuitorului si l-a pedepsit, mustrandu-l si dojenindu-l pe carmuitor, zicandu-i: "De cand i-ati transformta pe oameni in robi, de vreme ce mamele lor i-au nascut pe ei liberi?"  

 Acesta este un spirit nou pe care l-a trezit civilizatia islamica in randul indivizilor si popoarelor, caci un astfel de parinte care s-ar fi plans de lovirea fiului sau ar fi fost inainte de aparitia acestei civilizatii batut si deposedat de avere, persecutat in privinta religiei sale, fara sa se revolte, fara sa se indurereze si fara sa simta ce este mandria si demnitatea. Cand a rasarit soarele civilizatiei islamice, el si-a ridicat glasul, spunand emirului credinciosilor:" Eu caut aparare la Allah si la tine impotriva nedreptatii. Iar nedreptatea de care se plangea nu era nici varsarea sangelui, nici incalcarea onoarei, nici lipsirea de religie, nici violarea unui teritoriu, ci erau cele doua lovituri pe care un copil le primea de la un alt copil!"   

Occidentalii au intrat in contact cu civilizatia islamica in Evul Mediu prin intermediul Samuluixx si al Andaluziei, iar inainte de acest contact, ei nu cunosteau revolta regelui impotriva sefului unei religii, nici revolta unui popor impotriva unui rege si nu considerau ca ar avea dreptul sa ceara socoteala unui carmuitor sau, sa ajute pe cineva care era nedreptatit ci atunci cand aveau divergente unii cu altii in privinta religiei si a doctrinei, se injughiau unul pe altul asa cum injunghie macelarul oile sale.   

Dupa ce au intrat in contact cu noi, a inceput Renasterea lor, revolutia lor si apoi a avut loc eliberarea lor. Dupa toate acestea, mai poate cineva tagadui impactul pe care civilizatia islamica l-a avut asupra eliberarii lumii si a izbavirii popoarelor?  

Domeniul legislatiei : Contactul studentilor occidentali cu scolile musulmane din Andaluzia si din alte zone a avut o mare influenta asupra transmiterii unor norme de drept canonic musulman in sistemele de norme legislative din tarile lor. In vremea aceea, Europa nu dispunea de un system juridic bine stability si nici de o legislatie dreapta. In perioada cand s-a aflat Napoleon in Egipt, au fost traduse in limba franceza cele mai vestite lucrari de drept canonic dupa doctrina malikita. Una dintre lucrari traduse a fost “Cartea lui Khalil”, care a reprezentat nucleul dreptului civil francez, asemanator in mare masura cu normele jurisprudentei malikite. Savantul Sedio spunea: “Doctrina malikita este cea care ne atrage atentia in mod particular, date fiind relatiile nostre cu arabiii din Africa. Autoritatile franceze i-au incredintat lui Peron sarcina de a traduce in limba franceza lucrarea intitulata Al-Mukhtasar fi al-figh “Compendiu de jurisprudenta” de Al-Khalil ben Ishaq ben Ya’qub, care a murit in anul 1422.

Domeniul limbii si al literaturii: Occidentalii si mai ales poetii spanioli au fost puternic influentati de literatura araba. Literatura cavalereasca (al-furusiyya) si hamasa, precum si metafora si fanteziile minunate au patruns in literaturile occidentale mai ales prin intermediul literaturii arabe din Andaluzia.  

Vestitul scriitor spaniol Iibanez afirma: “Europa nu a cunoscut literatura cavalereasca inainte de venirea arabilor in Andaluzia si de raspandirea cavalerilor lor in tarile Sudului.” Ceea ce ne-a transmis Dozy in lucrarea sa despre Islam, din epistola scriitorului spaniol Alvaro, care regreta foarte tare neglijarea limbilor latina si greaca si apropierea de limba musulmanilor, demonstreaza cat de puternic au fost influentati oamenii de litere occidentali de limba araba in vremea aceea.   

In epistola respectiva se spune: “Cei cu discernamant si cu gust au fost fermecati de sonoritatea litaraturii arabe, au ajuns sa dispretuiasca limba latina si sa scrie numai in limba cuceritorilo lor. Aceasta i-a displacut unui contemporan animat de mandria nationala mai mult decat contemporanii sai, care si-au exprimat regretul si amaraciunea fata de aceasta situatie, spunand: "fratii mei crestini sunt cuprinsi de admiratie pentru poezia araba si pentru povestile arabe, studiaza tomurile alcatuite de filozofii si de jurisconsultii musulmani si nu fac acest lucru pentru a le respinge, ci pentru a imprumuta stilul arab elocvent. Cine, in afara de teologi, mai citeste astazi exegezele la Biblie si la Evanghelie? Cine mai citeste astazi Evangheliile si pergamentele trimisilor si profetilor? Ce pacat! Generatia tanara de crestini inteligenti nu mai cunosc bine o alta literatura araba si de limba araba. Ei devoreaza cartile arabilor si le aduna in mari biblioteci cu preturi scumpe si elogiaza pretutindeni comorile arabe, in vreme ce aud de cartile crestine si nu le place sa asculte, pretinzand ca ele nu reprezinta un lucru demn de atentie. Ce pacat! Crestinii au uitat limba lor si nu vei mai afla astazi printre ei nici unul dintr-o mie care sa scrie unui prieten o epistola in aceasta limba. Cat despre limba araba, sunt foarte multi aceia care se exprima in ea cel mai frumos stil si compun in ea chiar poezii care le intrec pe cele scrise de arabi insisi prin eleganta si corectitudinea lor."   

Printre corifeii literaturii europene din secolul al XIV-lea si din perioada urmatoare sunt unii care nu se indoiesc catusi de putin de influenta literaturii arabe asupra povestirilor si asupra literaturii lor in general. In anul 1349, Boccaccio a compus “Decameronul” dupa modelul culegerii celor “O mie si una de nopti” . Tot din acesta culegere s-a inspirat si Shakespeare in alegerea motivului din piesa de teatru “Totul este bine cand se termina cu bine”, iar germanul Lessing in alegerea subiectului piesei sale “Nathan inteleptul.”   

Chaucer, considerat parintele poeziei engleze modern, a fost cel care a imprumutat cel mai mult de la Boccaccio in vremea sa. In urma intalnirii cu el a scris vestitele “Povestiri din Canterbury .” Multi critici si istorici literari au apreciat ca Dante a fost influentat in “Comedia divina”, in care descrie calatoria sa in lumea de apoi, de “Epistola pentru iertare” compusa de Abu al-Ala’al-Ma’arri si de descrierea paradisului facuta de Ibn Arabi.   

Aprecierea se datoreaza si sederii lui Dante in Sicilia in vremea imparatului Frederic II, care era pasionat de cultura musulmana si de studierea surselor ei in limba araba. Intre el si Dante au avut loc discutii despre doctrina lui Arito, unele dintre ele pornind de la textul arab.   

Dante a cunoscut ceva din biografia Profetului Muhammad – Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca! – si in mod deosebit povestea inaltarii la cer si a calatoriei nocturne ( Al –Mi’raj wa-l-Isra’) si descrierea cerului. Cat despre Petrarca, el a trait in epoca in care cultura araba era raspandita in Italia si Franta, studiind la universitatile din Montpellier si Paris, ambele bizuindu-se pe operele arabe si pe elevii lor de la universitatile din Andaluzia.   

Proza europeana a fost influentata in perioada sa de inceput de proza medievala araba: maqama, romanele cavaleresti, aventurile cavalerilor pentru dobandirea gloriei si a iubirii. Ciclul de povestiri “O mie si una de nopti” a avut o influenta foarte mare in aceasta privinta. Ea a inceput sa fie tradusa din secolul XII si a cunoscut de atunci si pana in momentul de fata peste 3000 de editii in toate limbile europene.   

Unii critici apreciaza ca romanul “Calatoriile lui Guliver” al lui J. Swift si romanul “ Robinson Crusoe ” al lui D. Defoe sunt datorate povestirilor din ciclul “O mie si una de nopti” si povestirii “Hayy ben Yaqzan” scrisa de filozoful arab Ibn Tufayl. Nimeni nu poate contesta ca aparitia povestirilor “O mie si una de nopti” in atatea editii demonstreaza pasiunea occidentalilor pentru lectura lor si faptul ca au fost influentati de ele.   

Nu cred ca mai este nevoie sa discutam problema numarului mare de cuvinte arabe referitoare la diverse domenii ale vietii care au intrat in limbile europene. Ne limitam doar la mentionarea catorva dintre ele care au devenit parte din vocabularul international: cotton, damasc, mosc, zero, algebra, alambic, alchimie, almanh, tarif, magazin, chirie, cafea etc. Este de ajuns sa mentionam aici afirmatia profesorului Makil: “Europa este datoare in privinta literaturii sale epice tarilor arabe. Popoarele arabe au locuit in podisul arabo-sirian, Europa le este datoare in cea mai mare parte sau in principal pentru acele forte active care au facut ca Evul Mediu european sa se deosebeasca in privinta spiritului si imaginatiei de lumea careia ii fusese supusa din punct de vedere spiritual pana atunci.”   

Domeniul filozofiei si stiintelor (medicina, matematica, chimia, geografia, astronomia ): Europa sa trezit ascultand vocea filozofilor si savantilor arabi care predau aceste stiinte in moscheile din Sevilla, Cordoba, Granada si alte orase din Spania.  

Primii frecventatori ocidentali ai acestor scoli au fost plini de admiratie si pasiune pentru tot ceea ce ascultau, intr-un climat de libertate pe care nu-l cunoscusera pana atunci in tarile lor. In vremea in care savantii arabi le vorbeau elevilor adunati in cercuri in jurul lor despre rotatia pamantului si sfericitatea lui, despre miscarile corpurilor ceresti, mintile europenilor erau inca pline de superstiti si de inchipuiri in legatura cu aceste realitati.  

Apoi, europenii au inceput sa traduca din araba in latina si lucrarile savantilor arabi au inceput sa fie studiate in universitatile occidentale. Qanun fi at-tibb, “Canonul medicinii” de Ibn Sina (Avicenna) a fost tradus inca din secolul XII, iar Al-Hawi “Cartea cuprinzatoare” a lui Ar-Razi, mult mai voluminoasa decat “Canonul medicini” a fost tradusa la sfarsitul secolului XIII.   

 Aceste doua lucrari au fost sursele de baza pentru studierea medicinii in universitatile europene pana in secolul XVI. Cartile de filozofie au durat chiar mai mult decat atat, iar Occidentul a facut cunostinta cu filozofia greceasca prin intermediul lucrarilor si traducerilor arabe.   

Numerosi occidental impartiali reunosc ca in Evul Mediu, arabii au fost profesori pentru Europa vreme de sase secole. Savantul Gustave Le Bon afirma: "Cartile arabe traduse si cu deosebire (lucrarile stiintifice) au continuat sa fie aproape singura sursa de predare in universitatile franceze vreme de cinci-sase secole.  

Se poate spune ca influenta araba in unele stiinte, asa cum este medicina, s-a prelungit pana in zilele noastre. Cartile lui Ibn Sina erau comentate la Montpellier la sfarsitul secolului trecut."   

Acelasi savant spunea: numai pe cartile arabe s-au bizuit Roger Bacon, Leonard al-Bizi, Arno al-Filofi, Raymond Lull, Toma d’Aquino, Albert cel Mare, Alfonso X Castilianul.” Iar Renan afirma ca “ Albert cel Mare ii este dator lui Ibn Sina, iar Saint Toma ii este dator in filozofia sa lui Ibn Rusd.” Savantul orientalist a spus: “ Arabii singuri au purtat stindardul civilizatiei medievale, infrangand barbaria Europei, pe care au zgaltait-o invaziile triburilor din Nord. Si au mai spus:"Arabii au mers la izvoarele vesnice ale filozofiei grecilor, dar nu s-au oprit la comorile cunoasterii pe care le-au dobandit, ci le-au extins si au deschis capitole noi in studiul naturii."  

Tot el a afirmat in alta parte: “Cand au urmarit stiinta astronomiei, arabii au acordat o atentie deosebita tuturor ramurilor matematicii, avand un rol deosebit in dezvoltarea lor. Ei ne-au fost cu adevarat maestri in acest domeniu.” Apoi a continuat: “Daca vom cerceta ce au luat latinii de la arabi mai intai, vom constata ca Gerberto, care a devenit papa sub numele de Silvestru II ne-a adus intre anii 970-980 cunostintele de matematica pe care le-a asimilat in Andaluzia, ca si Ohilard Englezul care a calatorit intre anii 1100-1128 prin Andaluzia si Egipt, traducand din limba araba lucrara “Elementele” a lui Euclid, pe care arabii nu o cunosteau, ca si Platon at-Tiquli care a tradus din araba “Europista” de Theodosius, si Rodolfo Perugianul care a tradus din araba “Geografia” lui Ptolomeu , si Kinianos Navarezul care a dat in secolul XIII o noua traducere comentata a cartii lui Euclid, si Qitalion Bolonezul a tradus o carte de optica a lui Ibn al-Haytam in acelasi secol, si Gerard din Cremona care a contribuit la incurajarea studilor de astronomie prin traducerea lucrarii Al-Magste de Ptolomeu, comentariul lui Jabir si altele.   

In anul 1250, Alfonso Castilianul a poruncit sa fie difuzate calendarele astronomice care-i poarta numele. Daca Roger a incurajat raspandirea cartilor in Sicilia, si in primul rand a cartilor lui Al-Idrisi, nici imparatul Frederic al II nu a manifestat mai putin interes pentru studiul stintelor si literelor arabe. Fiii lui ibn Rusd au locuit in palatul acestui imparat, invatandu-l istoria plantelor si a animalelor.   

Savantul german Humboldt, in cartea sa despre univers a spus ca arabii sunt cei care au creat farmacia chimica. De la arabi au venit primele retete bune, pe care le-a preluat Scoala din Salerno si care dupa un timp s-au raspandit in sudul Europei. Farmacia si medicina pe care se bazeaza arta terapiei au condus la studiul botanicii si al chimiei concomitent, iar prin arabi s-a deschis o epoca noua in domeniul acestei stiinte. Cunoasterea lumii vegetale de catre arabi a avut ca rezultat adaugarea a doua mii de plante la ierbarul lui Zzalifarides si introducerea in farmacologia lor a cateva plante de care grecii nu au avut cunostinta absolut deloc. Sideo afirma despre Ar-Razi si despre Avicenna ca ei au dominat prin cartile lor scolile din Occident vreme indelungata.  

Avicenna a fost cunoscut in Europa in primul rand ca medic si el a avut o autoritate absoluta in scolile ei vreme de aproape sase veacuri. Cartea sa “Canonul despre medicina”, alcatuita din cinci parti a cunoscut cateva editii, fiind considerate de baza pentru studiul medicinii in universitatile din Franta si Italia.   

O alta conceptie gresita, care este de asemenea exprimata, esste ca Mohammed (Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca), nu a facut nici o minune. De fapt s-au inregistrat multe minuni pe care le-a facut, dar in literatura musulmana se observa foarte putine referiri la acestea.  

Nu se pune nici un mare accent asupra acestora. De ce ? Fiindca minunile pe care le-a facut in timpul vietii au fost considerate a fi fost de o importanta deosebita pentru oamenii pentru care au fost initial facute. Pentru ca o persoana din ziua de azi sa creada intr-un miracol, care a avut loc pe vremea lui Isus (Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca), este ceva ce e pur si simplu o chestiune de credinta, vreau sa spun ca nu exista nici o dovada pentru ca cineva sa creada ca ceva s-a petrecut cu adevarat sau nu.  

In aceasta problema fie crezi, fie nu. Ceea ce se subliniaza de obicei este minunea Coranului, fiindca aceasta este minunea durabila, fiindca musulmanii cred ca Mohammed ( SAS ), a fost ultimul dintre profeti. Nimeni nu avea sa mai vina dupa el. El a lasat in urma lui un miracol, ce avea sa reziste pana in ziua Judecatii, ca dovada pentru omenirea care cauta dovezi, ca el era de fapt un profet al lui Dumnezeu.  

Deci, Profetul (SAS) a facut multe minuni, dar cel mai important miracol, cel de o importanta speciala pentru noi, astazi, si in viitor, este cel al Coranului in sine, iar miracolul Coranului rezida nu numai in faptul ca este o capodopera literara, una inimitabila. Oamenii au incercat sa-i imite stilul si continutul in trecut si au esuat.    

Provocarea exista in Coran , pentru oricine nu crede ca vine de la Dumnezeu, sa produca un capitol, chiar cele mai mici, catre finalul Coranului, avand numai cate trei versuri! Provocarii i s-a dat curs in araba , si miracolul Coranului, aspectul literar al acestuia se vede in aceea ca pentru o persoana care nu stie araba este un pic cam greu sa scrie. 

Dar sunt oameni care au invatat araba, ca Maurice Boucar, un doctor francez care si-a facut timp sa studieze araba, sa o invete si sa citeasca Coranul, astfel el devenind foarte convins ca acesta este realmente Cuvantul lui Dumnezeu. Mai sunt o serie de orientalisti occidentali care au studiat araba pe indelete si vorbesc foarte elocvent legat de maretia literara a Coranului, in araba originala.  

Totusi, mai sunt si unele aspecte care sunt mai tangibile pentru indivizii ce nu sunt cititori sau vorbitori de araba, anume pe linia faptelor stiintifice privind informatii care nu ar fi putut fi incluse pe vremea de acum 400 de anicand a fost revalt Coranul, informatii care au fost obtinute numai cu aparitia microscopului, telescopului.  

S-au scris carti, de exemplu, una dintre cele mai cunoscute, intitulata „Coranul, Biblia si Stiinta”, in care acelasi doctor Maurice Boucar a comparat diferitele afirmatii din Biblie si Coran cu privire la ceea ce se stie ca sunt fapte stiintifice modernesi a aratat in mod repetat unde apare ca Biblia contrazice ceea ce azi se stie ca sunt fapte stiintifice, pe cand Coranul in mod constant este in acord cu aceste fapte stiintifice. 

O alta importanta conceptie gresita este ca Mohammed ( SAS ), este un intermediar sau mediator, ca si cum, de exemplu , ca in contextul crestin, oamenii pot patrunde prin el, pot folosi numele lui in rugaciuni sau se pot ruga direct la el. Totusi, in cazul islamului, profetul Muhammed (SAS), este considerata a fi o fiinta umana care a primit revelatia si a transmis acea revelatie catre noi. Nu indreptam nici o forma de adoratie catre el, nu ne rugam prin el si nici lui, sub nici o forma sau mod, fiindca noi credem ferm ca numai Dumnezeu poate raspunde la intrebari si nu este nevoie de nici un intermediar intre om si Dumnezeu.

O alta conceptie gresita este ca, Coranul a fost scris de Mohammed (SAS), desi profetul nu stia nici sa scrie, nici sa citeasca. El doar a dictat revelatiile unor servitori scribi de pe langa el, si ei au scris aceste revelatii. Nu le-a scris el insusi.

Mai este si conceptia gresita ca musulmanii nu cred, de exemplu, in nasterea din fecioara a lui Isus (Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca), in minunile pe care le-a facut sau ca se va intoarce pe pamant. Toate acestea trei sunt parti componente ale credintei islamice.

Musulmanilor li se cere sa creada in nasterea din fecioara , exista un capitol in Coran , numit capitolul Mariei, unde este descrisa detaliat nasterea lui Isus (Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca). Noi credem in minuni, minunile sunt mentionate acolo, invierile, felul cum au fost orbii facuti sa vada. Totusi, asa cum se prezinta in Coran, este spus clar ca Isus (Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca), cand a facut aceste minuni, a spus clar oamenilor ca facea acestea prin vointa lui Dumnezeu, ca sa nu existe confuzii in mintile oamenilor ca el era de fapt Dumnezeu si facea aceste lucruri, ci ca le facea prin vointa lui Dumnezeu, erau minuni pe care Dumnezeu le-a facut prin mainile sale.

Si sigur, legat de intoarcerea sa, musulmanii cred ca unul din semnele zilelor de pe urma este revenirea lui Isus (Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca) pe pamant. De fapt, noi nu credem ca a fost crucificat, aici apare diferenta mai clar, noi credem ca a fost ridicat de Dumnezeu si s-a facut ca oamenii care au incercat sa-L ucida si sa-L crucifice sa aiba impresia ca au facut aceasta. Totusi, asa cum explica Coranul, nu au reusit si Domnul l-a ridicat la ceruri. Si el va reveni pe pamant ca unul din semnele zilelor de pe urma.